ȘOMCUTA MARE -La 84 de ani și-a bătut nevasta de 78 de ani

79

Două ordine de protecţie provizorii emise ieri de poliţişti. La Șomcuta Mare poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost agresată.  Victima este o femeie de 78 de ani din oraş, agresorul fiind chiar soţul acesteia, un bărbat de 84 de ani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind emis ordin de protecție provizoriu.

Tot ieri, poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi de către o femeie care le-a declarat oamenilor legii că în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată fizic de soţul ei, un bărbat de 67 ani, care a lovit-o şi a ameninţat-o, provocându-i astfel o stare de temere. Și în această cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violenţă în familie şi ameninţare, fiind emis ordin de protecție provizoriu.

„În continuare încurajăm victimele violenţei în familie să nu tolereze abuzurile și să solicite ajutorul instituțiilor competente. Primul lucru – sună la 112 – apel de urgență, mergi la cea mai apropiată secție de poliție, mergi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru îngrijiri medicale, dacă e cazul, solicită eliberarea certificatului medico-legal de la cel mai apropiat serviciu de medicină legală, dacă e cazul, contactează Serviciul Public de Asistență Socială de sau G.A.S.P.C. pentru a te informa cu privire la serviciile gratuite de care poți beneficia, solicită Judecătoriei emiterea unui ordin de protecție dacă viața și integritatea ta fizică sau psihică ori libertatea îți sunt puse în pericol și nu uita de Ordinul de protecţie provizoriu care poate fi emis de către poliţişti pe o perioadă de 5 zile. Acesta poate fi emis la fața locului, pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din probele obţinute și formularul de evaluare a riscului”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here