SLATINA (UCRAINA) – PS Iustin, în mijlocul românilor din dreapta Tisei

316

Miercuri, 9 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Slatina (Ucraina).

Evenimentul s-a desfășurat cu ocazia celei de a treia zi de Crăciun, pe stil vechi, când se sărbătoreşte Sfântul Arhidiacon şi Întîiul Mucenic Ştefan.

“PS Iustin a fost însoţit de Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului. Din soborul slujitor au mai făcut parte pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, pr. Dorin Bileţchi, parohul din Slatina, Pr. Ilie, slujitor la acest Sfânt Altar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul bisericii, înfiinţat în urmă cu mai bine de 30 de ani. Biserica a fost arhiplină de credincioşi, între ei aflându-se consulul României la Slatina, primarul localităţii Slatina, alte oficialităţi de la instituţiile româneşti din Ucraina”, informează reprezentanții Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here