SITUAȚIE SUB CONTROL – 11 izolați local la Satulung

3618

Conform informațiilor venite de la administrația locală (primar Bujorel Mureșan), în Satulung sunt 11 persoane izolate la domiciliu din cauza coronavirusului. Atât dispensarul din localitate cât și poliția verifică situația acestora. Nu s-au semnalat probleme.

Pe surse, aflăm că o familie cu domiciliul în Șomcuta Mare care are o casă în Satulung a optat să stea în comuna diriguită de Bujorel Mureșan.

Persoanele aflate în izolare în Satulung sunt venite din Franța, Spania, Germania.

În Primăria Satulung s-au introdus metodele de securizare împotriva Covid-19, astfel că se deratizează curtea primăriei și de două ori pe zi spațiile de birouri din primărie!

Primarul ne-a mai spus că „s-au dat la șase familii ajutoare de urgență și s-au realizat protocoale cu magazinele satelor aparținătoare care livrează produse pe comandă familiilor vârstnice”.

În ce privește investițiile, la Satulung se lucrează la construcția grădiniței din centrul comunei (care e gata înăuntru), drumurile sunt în faza de finisaje și marcaje cu indicatoare.

De asemenea, în faza de licitație (avansată) pe fonduri europene se află lucrările de interes local (drumurile) din Pribilești, Hideaga și Mogoșești.

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here