SITUAŢIE NEREZOLVATĂ ÎN SIGHET – Telenovela alimentării cu apă-canal în Câmpu Negru. Cum explică autorităţile

266

În 2019, în Maramureş, sunt încă locuri în care alimentarea cu apă nu se face la standarde europene. Culmea este că situaţii de acest gen pot fi întâlnite tocmai în mediul urban, aşa cum este municipiul Sighetu Marmaţiei. Situaţia nerezolvată se înregistrează în cartierul Câmpu Negru, situat în zona Dealului Solovan.

În prezent, apa este pompată la deal cu ajutorul unor hidrofoare. Autorităţile pun totul pe seama diferenţei de nivel, fiind necesare investiţii serioase pentru ca problema să fie remediată şi toată lumea să fie mulţumită. Totuşi, reprezentanţii administraţiei publice locale spun că lucrările sunt în grafic, în baza unui proiect cu bătaie lungă, menit să fie terminat, în totalitate, abia în anul 2022.

Staţii de ridicare a presiunii, utilizate în cartier

Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Horia Scubli, a mărturisit, pentru Glasul Maramureşului, că există o problemă în cartierul Câmpu Negru. “Mai sunt câteva străzi unde nu avem alimentarea cu apă aşa cum ne-am dori. Practic, ducem apa cu ajutorul unor hidrofoare, de la reţeaua din oraş. Apa circulă cu 2-2,5 atmosfere la o diferenţă de nivel de 20 de metri. Însă, diferenţa totală de nivel este de 40-50 metri. Apa trebuie pompată cu putere, pentru a avea presiune pe reţea. Ceea ce utilizăm noi, în prezent, se numeşte staţie de ridicare a presiunii. Investiţia este mare pentru a remedia toate problemele. Avem nevoie de hidrofoare. Totuşi, suntem în grafic cu lucrările, întrucât termenul de finalizare al proiectului este numai anul 2022. Cu siguranţă că dorinţa noastră este de a termina mai repede totul, pentru a nu ţine cetăţenii”, a explicat Horia Scubli.

Riveranii au refuzat conectarea la reţea

Edilul spune că întreg cartierul de case conţine 70 de gospodării, aliniate de-a stânga şi de-a dreapta străzii principale, Câmpu Negru, respectiv o serie de străzi adiacente, secundare. Cartierul este despărţit de Independenţei prin râul Iza, având Grădina Morii la sud-est şi către nord-vest, la o distanţă, Valea Hotarului. “Eu consider această zonă ca una cu un profund caracter rural, datorită aspectului pe care îl are. Este o zonă frumoasă, aflată la poalele Solovanului. Din nefericire, însă, am avut şi probleme cu unii locatari. Aceştia trag apă de la unele izvoare şi au refuzat să semneze contracte pentru servicii de apă şi canal. Însă, dorinţa noastră este să fie condiţii cât mai bune în zona respectivă”, a precizat Scubli.
Unii sigheteni nici nu se miră că autoritatea locală a întâmpinat refuzuri de conectare la reţea. “Sunt probleme nerezolvate în Câmpu Negru. Ca şi mod de operare, canalizarea funcţionează pe baza unor compresoare. Normal că este mai dificil totul în zonă, dacă lumea nu a dorit să semneze contract pentru servicii de apă-canal. Însă, nu este de mirare. Din câte ştiu eu, consilierii au aprobat indexarea tarifelor, iar preţul facturilor este acum aproape dublu. Spre exemplu, dacă plăteai 45 de lei, de câteva luni plăteşti 90 de lei. Se vorbeşte că este printre cele mai scumpe tarife din ţară”, a spus Ilie M.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here