SIGURANŢĂ RUTIERĂ – Surprizele Poliţiei Rutiere pentru şoferii din Maramureş

1504

Poliţia Rutieră Maramureş vrea ca pe drumurile din judeţ să se înregistreze accidente rutiere grave în număr cât mai mic. Tocmai de aceea în zonele considerate de risc din acest punct de vedere se au în vedere o serie de măsuri care să ducă la o creştere a gradului de siguranţă rutieră. De exemplu, în acest an am putea avea montate separatoare de sens pe Dura şi panta de la Recea.

Judeţul Maramureş, din fericire, nu apare ca un judeţ unde să existe “puncte negre” din punctul de vedere al accidentelor rutiere grave. Nu avem puncte negre, dar avem zone de risc care au şanse mari să se transforme în puncte negre, dacă Poliţia Rutieră nu ia măsuri, susţine Dorin Gherman, şeful Serviciului Rutier Maramureş.

El a dat, pentru AxaNews.ro, trei exemple de zone de risc identificate de poliţiştii de la Rutieră. De exemplu, pentru intersecţia DN 18 B cu DJ 184A (podul de la Dumbrăviţa) autorităţile au în plan executarea unui sens giratoriu, dacă se poate.

“Nu putem spune că la acest moment există în Maramureş puncte negre, punct negru însemnând că, pe un tronson de un kilometru, am avut în ultimii cinci ani 10 accidente rutiere grave pe fondul aceleiaşi cauze de producere. Nu avem puncte negre, dar avem, în schimb, zone de risc, zone care riscă, dacă nu facem nimic, să devină puncte negre. Zonă de risc în ultima perioadă de timp a devenit panta de la Dura, la ieşirea din Baia Mare spre Tăuţii Măgherăuş. Acolo am înregistrat câteva accidente rutiere grave. Chiar în vârful rampei există teribilişti care depăşesc neregulamentar, ignorând marcajul continuu, ignorând faptul că acolo este o curbă deosebit de periculoasă lipsită de vizibilitate. Mai sunt conducători auto care nu adaptează viteza la condiţiile de drum în curbă, derapează şi ajung pe sensul opus de mers. Accidentele frontale sunt cele mai grave, întrucât vitezele celor două vehicule implicate se cumulează, consecinţele fiind, de cele mai multe ori, fatale. Altă zonă de risc ar fi intersecţia DN 18B cu DJ184A, cunoscută ca “Podul de la Dumbrăviţa””, a declarat Dorin Gherman.

Poliţia Rutieră a făcut demersuri pentru montarea de separatoare de sens pe panta de la Recea, dar şi pe panta de la Dura.

“Separatoarele de sens pe care am dori să le montăm pe Dura şi la Recea ar avea rolul de a reduce consecinţele accidentelor rutiere, adică nu vei mai putea face depăşire trecând pe sensul opus de mers şi nu vei mai putea ajunge pe celălalt sens de mers derapând prin neadaptarea vitezei. Sunt separatoare de tip New Jersey, al căror rol este acela de a readuce vehiculul înapoi pe partea carosabilă în caz de impact. La intersecţia de la Dumbrăviţa sperăm să găsim înţelegere la administratorii celor două drumuri, unul naţional, celălalt judeţean, să vedem dacă e posibilă realizarea unui sens giratoriu, dacă există spaţiu suficient şi nu se impun exproprieri. În caz contrar, încercăm să reducem limita de viteză treptat, prin montarea de indicatoare şi regândirea acelei bretele de viraj la dreapta la ieşirea din Dumbrăviţa spre Baia Mare. Acestea ar fi câteva din proiectele pe care le avem în lucru”, a menţionat şeful Serviciului Rutier Maramureş.

Mai multe stiri pe AxaNews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here