INEDIT – O tipografie deschisă… în șură, la Fersig

1540

Rare sunt exemplele care ne arată că „se poate”. Mereu ne lovim de piedici, mereu există obstacole care ne împiedică, inclusiv să visăm. Un maramureșean a trecut peste toate aceste prejudecăți și a pus pe picioare o afacere profitabilă, în condițiile în care toată lumea râdea de el. În locul șurii, a saivanului pentru oi și a grajdului pentru vaci, a deschis o tipografie în care lucrează, alături de soția lui. Însă dincolo de curajul lui nebunesc, seriozitatea și profesionalismul sunt cele care i-au adus succesul.

În Fersig, toată lumea știe unde se află tipografia pe care consăteanul lor Mircea Remețan a deschis-o în urmă cu șapte ani Tocmai când în lume se declanșa criza mondială, el deschidea o tipografie, și nu oriunde, ci într-un sat. Nimeni nu-i dădea nicio șansă, nimeni nu credea în el, însă momentul din viața lui a fost de așa natură, încât a fost constrâns să facă o schimbare.

Maramureșeanul este exemplul tipic de om care a pornit de jos și a ajuns departe, fără să aibă suportul unor prieteni, cunoștințe etc., ci a fost mobilizat doar de propriile nevoi. „știam că voi reuși, dar nu așa de greu. La început nu aveam niciun client. Nu am vrut să iau din clienții de la tipografiile unde am lucrat, că nu era fair play. În 2010 am început aici, în prag de iarnă. Am făcut pe puținii bani ai noștri, m-am mai împrumutat de la cumnații mei, care-s plecați în străinătate. Datorită lor m-am dezvoltat așa de repede, pentru că dacă am avut nevoie de bani s-a rezolvat foarte repede. Dar și de la bănci am luat împrumut. Am început cu doar câteva mii de euro, dar pe parcurs ne-am dezvoltat”, începe el.

Începutul a fost cu cel mai ieftin utilaj ce putea fi găsit atunci pe piață, dar suficient de bun ca să scoată produse de calitate. „Era un utilaj vechi, dar bun. Eu sunt de meserie și am știut cum să fac să nu se vadă diferența că e făcut pe un utilaj vechi sau nou. Mă întrebau clienții cum am reușit să scot așa bună calitate, mă întrebau în câte grupuri mi-e utilajul. Grupuri înseamnă unitățile de tipărire. și eu întrebam: în câte grupuri ai vrea să fie? Ei ziceau: minim patru. Eu răspundeam: atunci, patru să fie”, spune el, râzând. De fapt, utilajul fiind vechi, obținea culorile dintr-o singură mașină.

Intrarea în tipografie, prin șură

Intrarea în tipografia lui este, de fapt, prin șură. Nu a demolat-o, nici savanul oilor, din respect pentru tatăl său. „Eu sunt pui de cioban. Tatăl meu a fost ciobanul satului, avea grijă de oile noastre și de ale satului. Aveam 150 de oi. Eu am umblat la oi desculț, cu cartea sub braț. Eram mic, nu aveam nici copii cu care să mă joc acolo, la oi, așa că citeam, învățam. Dar din munca de jos, la sapă, la oi și vaci, am fost întreținut la liceu în București. Îmi aduc aminte că în fiecare a treia miercuri din lună, mama îmi trimitea cu «nașuʼ» mâncare. Cu atâta drag îmi amintesc cum miroseam prima dată ce era în pungă, ca să-mi amintesc de acasă. Nu veneam prea des acasă, că era scump trenul”, mai povestește el. Așa se face că, din respect pentru tată său, care îndrăgea oile enorm și care, până la urmă, din oierit a reușit să-l întrețină la școală, s-a gândit să nu strice saivanul, ci a construit extinderea grajdului prin saivan. În locul unde a fost ieslea, acum tronează o bibliotecă mare în care sunt expuse cărți ce au fost tipărite acolo. Pe locul unde era ușa pe care intrau vacile în grajd, este acum un geam mare, prin care intră lumină. Doar că, în clădire se intră prin șură, pe care nu a demolat-o, tot din respect pentru munca tatălui său. De asemenea, poarta șurii este păstrată exact așa cum a fost originală. De altfel, de afară, din stradă sau din curte, nu ai zice că în interior sunt utilaje de zeci de mii de euro.

Afacere pornită de nevoie

Acum privește mândru la realizarea lui, însă nu a fost așa de la început, iar aminitirile perioadei de început aproape că îl copleșesc. El a pornit afacerea asta după ce viața lui a ajuns la un moment critic. La acea vreme, lucra la o mare tipografie din Baia Mare, unde era om de bază. „Când s-a îmbolnvit mama, în 2010, am stat mai mult cu ea prin spital. În patru luni de zile a murit. Sigur că producția nu a mai mers la fel de bine, pentru că eu nu am mai putut fi acolo mereu. Dar nu am găsit înțelegere la patron și m-am cam supărat. Eu nu m-am certat cu el, nu m-am certat cu nimeni, dar faptul că nu a avut încredere în mine m-a dezamăgit. După nouă ani trebuia să mă cunoască. Așa că am plecat, nu am stat la discuții”, povestește el acum. Astfel, în momentul acela era la o răscruce. „Am  vrut să mă bag la ciurdă în Fersig, când m-am lăsat de servici. Toți au râs, dar la ciurdă, pe un sezon, câștigi cam 500 de milioane (lei vechi), din mai până în octombrie. Eu am fost cioban și știu cum e. și tata a fost cioban, dar mulți directori de fabrici nu au făcut bani cât a făcut tata din oi”, își mai amintește el. Nu a mers la ciurdă, pentru că a primit ajutor financiar de la cumnații lui, care sunt în străinătate. De asemenea, s-a împrumutat la bănci și a reușit să pornească afacerea cu un utilaj mai vechi, dar cu tot talentul lui pus în joc. „Nimeni nu a avut încredere în mine. Râdeau când le ziceam ce vreau să fac. Îmi pare rău că nu am filmat, sau nu am făcut poze, să arăt de unde am pornit”, mai spune el acum.

Început dificil

De altfel, începutul a fost mult mai greu decât și-a imaginat. „Duceam fetița la grădiniță în oraș cu benzină de 10 lei în rezervor, și ăia împrumutați. Mergeam pe jos din poartă în poartă în tot orașul și lăsam cărți de vizită. Nu mă băga nimeni în seamă. Am umbat un an și ceva cu rezervorul numai pe roșu, niciodată nu era plin. Fetița era la grădiniță. Lăsam mașina parcată de dimineața de la 8 și până la 4, când ieșea ea. Oricum, nu aveam de lucru și nu îmi permiteam să mă întorc acasă și să revin la 4. Alimentam doar cât să nu rămân în pană. Căutam clienți, oameni pe care să-i conving ce pot să fac. și când o luam pe fetiță, ea mă întreba: tati, ai primit vreo comandă? Stătea în spate, în scaun. Îmi dădeau lacrimile. Îi spuneam că nu, nu am primit. și ea răspundea: o să primești multe, o să vezi. Mă suna soția pe drum și zicea, când vin, să iau o pâine. Eu ziceam: pe ce? Aveam acasă cinci porci, vaci, oi, aveam de toate acasă. Dar nu aveam bani. și toate discuțiile ajung la bani. Dar acum, când merg la benzinărie, mă răzbun. Fac plinul de fiecare dată”, spune el acum, amuzat.

Astăzi muncește de dimineață de la 6 și până noaptea, de multe ori. A vândut animalele și se ocupă de ceea ce știe el cel mai bine. și nu regretă, iar clienții lui sunt mulțumiți.  „Noi am început colaborarea mai de mult, firma la care sunt asociat a lucrat foarte mult cu el. Am tipărit material publicitar și tipografic pentru produsele noastre. Noi facem export în Europa și Australia, iar etichetele făcute de el ajung în toată lumea”, spune Walter Ueberhalt, care este și autorul cărții „În umbra lui Shakespeare”, tipărită tot la Fersig. Cartea a fost tradusă în mai multe limbi, iar termenele au fost întotdeauna respectate, spune autorul.

 

Angela SABĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here