SE FAC DEMERSURI – Sarasăul mai face un pas pentru a avea gaz

1422
  1. La Sarasău au fost finalizate lucrările la sistemul de alimentare cu apă și canalizare și stația de epurare. Urmează să se identifice sursele de finanțare pentru realizarea racordurilor individuale.

“Vom depune un proiect de finanțare pe Ordonanța 114. În plus, vom face și o extindere pe o lungime de 3 km unde, după realizarea racordurilor, se vor executa și lucrări de asfaltare”, a spus Ioan Covaci, primarul comunei Sarasău.

Având rețeaua de alimentare cu apă edificată administrația locală a început demersurile pentru a se obține avizele de potabilitatea a apei din partea DSP Maramureș.

“Suntem bucuroși că vom avea apă potabilă la robinete. Gradul de confort va crește simțitor pentru localnici. Pe lângă altele urmează să executăm lucrări de asfaltare a drumurilor comunale pe o lungime de 9 KM, lucrări ce vor fi finanțate în cadrul AFIR. Vom amenaja și un teren de fotbal sintetic cu fonduri obținute în cadrul GAL Mara-Gutâi. Se va construi și o modernă sală de sport, se va reabilita clădirea școlii, aceasta urmând să fie mansardată . Vom construi și o creșă modernă”, a spus Ioan Covaci.

Un proiect mai vechi a celor din Sarasău începe să fie reconturat odată cu demersurile făcute pentru ca Sarasăul să fie conectat la rețeaua de alimentare cu gaz metan.

“Vom întocmi un SF pe Ordonanța 114 pentru a obține fondurile necesare pentru lucrările ce vizează racordarea la rețeaua de alimentare cu gaz metan. A existat un contract cu o firmă de specialitate și Ministerul Energiei, dar firma nu și-a putut face treaba din cauza exploziei de la Sighet. Am reluat demersurile și sperăm ca Sarasăul într-un final să poată beneficia de avantajele alimentării cu gaz metan”, a spus Ioan Covaci.

Liviu ȘIMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here