SE DAU BANI – Primă de instalare și pentru fermierii care au depășit 40 de ani

235

Vești noi de la Bruxelles! Un sprijin cuplat mai mare pentru fermieri, un nou concept, Noul fermier, și subvenții egale cu fermierii din alte state. Veștile sunt aduse de europarlamentarul Daniel Buda (PPE) vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.

După 2021 subvențiile românilor vor crește tocmai pentru a recupera din decalajele existente. De asemenea, pe mai departe vor fi finanțări substanțiale pentru sprijinul cuplat astfel încât să putem stimula sectoarele care sunt în dificultate. „Am crescut alocările financiare în Parlamentul European pentru tânărul fermier de la 70.000 de euro până la 100.000 de euro. De asemenea, am introdus conceptul de <<Noul fermier>> în Politica Agricolă Comună pentru persoanele de peste 40 de ani, care pot beneficia de o primă de instalare de până la 100.000 de euro! În acest fel, România își poate consolida rolul de stat membru furnizor de alimente și nu de importator”, a spus eurodeputatul Daniel Buda, în discursul său, ținut la inaugurarea primei ferme de selecție și testare a taurilor din rasa Aberdeen Angus din estul Europei, deținută de o asociație conducătoare a registrului genealogic la taurine.

Aceasta își propune să selecționeze și să testeze taurii din rasa Aberdeen Angus astfel încât membrii asociației să aibă posibilitatea de a utiliza material genetic de cea mai mare valoare biologică. Acest lucru le va permite obținerea unor produși care să realizeze un spor zilnic considerabil și la prețuri de cost reduse. Ferma a fost realizată exclusiv din fondurile membrilor Asociației crescătorilor de vaci de carne din rasa Aberdeen Angus, fiind un model de succes pentru orice domeniu din sectorul agricol.

Vasile GHERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here