ȘCOALA MAMEI LA SPITALUL JUDEȚEAN – Viitoarele mămici pot învăța cum să aibă grijă de micuții lor

187

Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare vine în întâmpinarea viitoarelor mămici, care doresc să aibă grijă cât mai bine de micuții lor. Astfel, instituția organizează, de la finalul lunii curente, cursuri pentru inițierea viitoarelor mame, privind etapele sarcinii, nașterea, lăuzia, alăptarea și îngrijirea nou-născutului. “Cursurile sunt gratuite și vor fi susținute de medici din cadrul secțiilor de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie. Pregătirea viitoarelor mămici se va structura pe mai multe module, săptămânale, în cadrul cărora acestea vor beneficia atât de o prezentare a informațiilor de bază, cât și de răspunsuri la întrebările cele mai frecvente referitoare la tematica abordată”, a precizat directorul medical interimar al spitalului, dr. Margareta Pîrvănoiu.

Printre altele, viitoarele mămici vor fi ajutate cu sfaturi de la medici specialiști privind alimentația bebelușilor, alăptarea dar și cum să depășească cu bine anumite etape din timpul sarcinii. În plus, gravidele vor fi informate despre beneficiile nașterii naturale, medicii încercând pe această cale să reducă din numărul cezarienelor făcute la cerere. “Dorim să venim în sprijinul gravidei prin acoperirea celor mai importante aspecte privitoare la sarcină și naștere, în cadrul acestor sesiuni de pregătire – de la principalele analize care trebuie efectuate, alimentația corespunzătoare, pregătirea pentru naștere, până la explicarea procesului efectiv al nașterii. Încurajăm nașterea naturală și sperăm să scădem indicele cezarienelor. De asemenea, participantele vor avea posibilitatea de a se informa și despre alăptare și îngrijirea corectă a nou-născutului, cu sprijinul colegilor din cadrul secției de Neonatologie ”, a declarat dr. Timiș Gavrilă, medic șef secție Obstetrică – Ginecologie. Prima sesiune de cursuri va debuta în data de 21 octombrie, începând cu ora 18:00, la Centrul de Planificare Familială, situat pe strada Progresului nr. 2, etajul I. Programările se fac la numărul de telefon 0745675958, de luni până vineri, între orele 8:00 – 15:00.

 

Cristina LUP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here