SCANDALUL CELOR 17.000 HECTARE – Autorităţile îşi pun mari speranţe în noile documente apărute

544

Războiul dus de autorităţile judeţene şi locale în privinţa retrocedării celor 17.000 de hectare este departe de a se fi încheiat. Pe rolurile instanţelor de judecată se află în acest moment mai multe litigii, Prefectura Maramureş, dar şi Comisia Locală de Fond Funciar Borşa, punându-şi mari speranţe în documentele nou apărute în acest scandal care durează de ani de zile.

“Procesul nu este încă finalizat. Au rămas pe rol mai multe litigii. Chiar zilele acestea am avut termen la contestaţia la executare, acţiunea promovată de către noi, a rămas în pronunţare. În septembrie avem termen pentru cererea de revizuire, ultima cerere de revizuire promovată de către Comisia Locală de Fond Funciar Borşa, având la bază acele documente descoperite în luna martie a acestui an. Pe rolul Judecătoriei Sighet şi Dragomireşti sunt mai multe litigii între cele două composesorate care îşi revendică drepturile. Cred că instanţa ar trebui să tranşeze problema, să decidă care din cele două composesorate este succesoarea de drept a vechiului composesorat Borşa. Ca să se lămurească odată problema. Există un titlu de proprietate deja eliberat atât pentru Composesoratul Cisla, cât şi pentru Composesoratul Borşa, însă se pare că suprafeţele din ceea ce susţin dumnealor şi din verificările ce vor fi efectuate ar fi suprapuneri”, a spus prefectul Vasile Moldovan, pentru Axanews.ro.

Vă reamintim că, spre finalul lunii mai, personalul Primăriei Borşa a intrat în grevă pe motiv că nu îşi pot îndeplini atribuţiile de serviciu din cauza membrilor Composesoratului Borşa care pătrunseseră în clădirea Primăriei Borşa. Primăria condusă de Sorin Timiş spunea atunci că miza acestor căutări era reprezentată de o serie de documente vechi, originale, găsite de un cetăţean la demolarea unei case în care, cândva, a funcţionat sediul composesoratului din oraş.

“Din aceste acte reiese că vechiul Composesorat Nobil Borşa ar fi deţinut doar 6.036 hectare de pădure şi nicidecum peste 17.000 ha, aşa cum au solicitat din partea statului de-a lungul anilor de procese”, spunea atunci Sorin Timiş.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here