SATULUNG – Între investiții majore și istoria acestui spațiu

58

La Satulung, primarul Mureșan Bujorel Vasile e în plină activitate de dimineață. De la ședința de dimineață, când se deplasează în teren o echipă a programului POR legată de dezvoltarea școlilor. Se are în vedere reabilitarea și dotarea școlii generale din Finteușu Mic, reabilitare la școala din Satulung.

La Finteușu Mic se fac cinci săli de clasă și, lateral, o sală de sport. La Satulung se face o sală de sport și dotările aferente. La Pribilești e vorba despre reabilitarea și dotarea clădirii școlii. Valoarea proiectului e de 16,5 milioane. Comisia vine de la Cluj Napoca în programul regional (POR).

De asemenea se modernizează străzile aferente localităților Satulung și Finteușu Mic (FEADR). Proiectul e aprobat și s-a executat 85%. E vorba de șapte kilometri de străzi. Ar mai fi, ne spune primarul, o modernizare de străzi în Satulung, Finteușu Mic, Arieșu de Pădure. E vorba de alți 9,1 kilometri (executați 85%) (PNDL).

Reabilitare, modernizare, dotare Căminul cultural Hideaga (FEADR), e executat 100%. Se pregătește inaugurarea. Dialogul cu Mureșan Bujorel Vasile e dens, primarul ne spune despre fiecare investiție, despre importanța ei pentru comunitățile satelor aparținătoare Satulungului. Activitatea în această zonă a căpătat contur și realizările (o parte!) se văd în teren.

Ca primar cu vechi ștate în această demnitate aleasă, primarul Satulungului cunoaște nevoile și necesitățile satelor care aparțin de Satulung. Nu e vorba de realizări cu iz electoral. E vorba de investiții gândite în timp și (unele) realizate în aceste luni de zile.

„Răni” investiționale sunt! E vorba de Castelul din Pribilești. Un purtător de istorie, unde contele Teleki (fost prim-ministru în guvernele horthyste și apoi ministru al Culturii la Budapesta, o personalitate care-și petrecea verile în Pribilești împreună cu o parte a protipendadei, care în naivitatea lui paradoxală a fost „păcălit” de Horthy Miklos, gafând politic.

Ca un criteriu al onoarei acestei personalități marcante a vieții nobiliare și politice a Budapestei, contele Teleki s-a sinucis prin împușcare. Castelul din Pribilești se află în ruină. Primarul Sătulungului resimte situația aceasta apăsătoare, însă Primăria nu poate lua nicio măsură, având în vedere regimul de proprietate privată pe care-l are această clădire.

Plecăm din Satulung înspre Somcuta deoarece au prins să apară comisiile ce-și văd de controale, primarul având de lucru imediat după ce a încheiat dialogul cu noi!

Marian ILEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here