SĂRBĂTOARE CU FAST – Placă aniversară dedicată Centenarului, dezvelită în Baia Mare (GALERIE FOTO)

147

Municipiul Baia Mare s-a gătit în haine de sărbătoare sâmbătă, 1 Decembrie 2018, zi în care a fost aniversată nu doar Ziua Națională a României ci și Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia, acolo unde, în urmă cu 100 de ani, delegații maramureșeni s-au aflat în prima linie.

Și pentru a da dovadă de unitate, autoritățile locale și județene au participat, împreună, la toate manifestările dedicate acestei zile istorice în Baia Mare.

# Coroane de flori depuse la monumentele din Baia Mare
Astfel, încă de la ora 9.00, la Batalionul 612 Artilerie Antitanc ”Maramureș”, unde a avut loc dezvelirea unei plăci aniversare dedicată Centenarului Marii Uniri.

”Armata Română este cea mai loială dintre instituțiile Statului Român, iar militarii, alături de autoritățile centrale și locale au sărbătorit în toată țara Centenarul Marii Uniri”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

După sfințirea plăcii memoriale și după ceremonia de la unitatea militară, autoritățile administrației publice locale, împreună cu reprezentanții structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională au depus coroane de flori la monumentele reprezentative de pe raza municipiului reședință de județ.

”Sper din tot sufletul ca sentimentul de unitate resimțit de către români în aceste zile să dureze pentru a putea, împreună, să reconstruim țara noastră și să o aducem la locul ei binemeritat în lume”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

# Serviciu religios oficiat de un sobor de preoţi
Evenimentele dedicate Zilei de 1 Decembrie au continuat în Piața Tricolorului pe strada Gheorghe Șincai unde, cu începere de la ora 15.00, s-a desfășurat ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Naționale a României. După realizarea dispozitivului, prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan a primit onorul, a salutat Drapelul de luptă și a trecut în revistă Detașamentul de onoare.

Apoi, după intonarea Imnului Național al României și oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți au urmat alocuțiunile oficialităților prezente. Între invitați s-a aflat și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a dat citire mesajului primului-ministru al României, Viorica Dăncilă, dar și parlamentari ai Maramureșului. Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan a fost citit de prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here