SĂNĂTATE – Noul contract-cadru va intra în vigoare la 1 aprilie

268

Prevederile noului contract cadru din sănătate ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie. Acesta a fost termenul avansat de către cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la întâlnirea avută cu ministrul Sănătăţii, ec. Sorina Pintea în 12 februarie.

Conducerea executivă a CNAS a prezentat MinistruluiSănătăţii, ec. Sorina Pintea, şi Consiliului de Administraţie al instituţiei principalele elemente de noutate ale Contractului-cadru ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, proiect de act normativ care va fi supus aprobării guvernului.

„Consider că relaţia CNAS – Minister trebuie să fie una foarte apropiată, de aceea îmi doresc o colaborare strânsă şi am să încerc să fiu o prezenţă constantă la şedinţele Consiliului de Administraţie. Am o deosebită apreciere pentru activitatea acestei instituţii, pentru eforturile pe care le depune, iar proiectul adoptat astăzi este benefic pentru sistemul sanitar şi conţine o serie de prevederi mult aşteptate” – a declarat Sorina Pintea cu această ocazie.

Ea a menţionat totodată că, împreună cu Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, va acţiona pentru eficientizarea cheltuirii banilor publici. „Vin dintr-un spital care a avut grijă de bani, din păcate însă nu toate spitalele fac asta” – a mai spus Ministrul Sănătăţii.

„Am reuşit să avem un proiect de Contract-cadru apropiat de realităţile şi nevoile sistemului sanitar din anul 2018. Avem o poziţie cât se poate de fermă în privinţa anumitor lucruri negative pe care le-am constatat în sistem şi pe care nu le vrem perpetuate”, a precizat Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu. El a precizat că în acest moment se imprimă o stare de normalitate în relaţia dintre Casă şi Minister, stare care trebuie să se propage în tot sistemul sanitar şi să se reflecte în beneficii reale pentru pacienţi.

Răzvan Vulcănescu a mai menţionat că în perioada imediat următoare CNAS va supune dezbaterii publice, în transparenţă decizională, şi proiectul normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru. Totodată, pregătirile pentru transpunerea în practică a noilor reglementări vor continua în ritm susţinut, în perspectiva apropierii momentului preconizat de intrare în vigoare a actelor normative menţionate, 1 aprilie a.c.

FOTO: CNAS

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here