RUTIERE – Sancţiuni, infracţiuni şi un accident, în weekend, în Maramureş

273

Poliţiştii rutieri au continuat controalele pe drumurile publice pentru a preveni, depista şi combate producerea de accidente rutiere.

Şoferii care au condus în stare de ebrietate, cei care au călcat pre tare pedala de acceleraţie sau cei care au oprit sau staţionat neregulamentar au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de peste 30.000 de lei.

# Peste 150 autoturisme verificate
Poliţiştii din Baia Mare au acţionat pe raza municipiului pentru depistarea şoferilor care efectuează opriri sau staţionări neregulamentare. Poliţiştii din Şomcuta Mare au fost prezenţi în trafic cu aparatura radar din dotare pentru combaterea vitezei excesive pe DN1C. În Baia Sprie, s-a acţionat pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie pe fondul depăşirilor neregulamentare iar la Vişeu de Sus pentru depistarea şoferilor care condus sub influenţa alcoolului. “Poliţiştii i-au depistat pe şoferii care au pus în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier şi, după ce au oprit pentru verificări peste 150 de autovehicule, au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 30.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute şapte permise de conducere şi retrase trei certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii IPJ Maramureş.

# Condamnat pentru infracţiuni rutiere, depus după gratii
Un bărbat din Repedea, condamnat pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, şi-a pierdut libertatea. Acesta a fost încarcerat de poliţişti. La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. “Aceştia au identificat şi încarcerat un bărbat de 36 de ani, din Repedea, pe numele căruia instanţa a emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Acesta a fost condamnat la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare pentru comiterea de infracţiuni rutiere. Cel în cauză a fost depus în penitenciar, unde îşi va executa pedeapsa”, au explicat reprezentanţii IPJ Maramureş.

# Alcool, viteză şi conducere fără permis a unui moped neînmatriculat
Un alt incident s-a produs în weekendm în cartierul Firiza. Sâmbătă seara, la ora 21.20, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Firiza din municipiu. Verificările efectuate de poliţişti au relevat că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool. Un băimărean de 32 de ani, care conducea un moped pe direcţia strada Imaşului – strada Valea Neagră, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe carosabil. “În urma impactului, acesta a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule iar mopedul condus nu este înregistrat sau înmatriculat. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here