RUNCU TĂTARU – Paradis pierdut, îl declar nul!

552

Incercati sa va imaginati ca in urma cu maxim 100 de ani, in Maramures exista o pasune alpina imensa, Tataru, plina cu stâne ce traiau in perfecta convietuire, deranjate doar de puzderia de lupi si de ursi. Mai la margine de pasune, un hau abrupt, care ducea la un defileu fabulos, ce venea de pe trei vai. Trei defilee ce converg, pe marginea carora cobora sau urca o mocanita, un tren ce cara busteni sau piatra, pe cale ferata ingusta. Una dintre cele mai mari pasuni alpine din România, singurul defileu de andezit din România, erau aici. Tot ce v-am enumerat pâna aici, in sapou, este istorie!

# Sat, drum, baraj

La timpul prezent, accesul spre zona Runcu Tataru se face de pe Gutâi, din DN 18, prin satul Mara. O iei pe o ulita betonata pe un singur sens si te rogi sa nu te intâlnesti cu camioanele cu piatra. Nu, pentru ca se lucreaza minimalist la baraj, s-a mai schimbat sti conducerea si nu se mai caraandezit cu zecile de masini in alte locuri…cum spun satenii ce au lucrat aici, dar te intâlnesti evident cu cele cu lemne. Ici colo sunt rampe sacobori de pe beton, cel mai destept cedeaza… Ajungi la barajul impunator, facut din piatra zidita. E inceput in anii 80, cam in anii in care exploda Cernobilul. 1985-86-87. Nu e gata si nici nu are cum, finantarea anuala este minimalista, desi teoretic acumularea ar fi absolut strategica. Comunele din zona au retele de apa care abia se descurca pe vreme de seceta, orasul Sighetu Marmatiei ia apa din pânza freatica a Tisei, cu probleme anuale. Ba la seceta, ba la inundatii. Si totusi, la fata locului, la baraj, lucreaza trei utilaje, doua aduc piatra pe dig si unul niveleaza. Exista, aflam, si tunelul care ar duce din surplusul de apaspre Firiza Baii Mari, in caz de seceta prelungita sau, pe acele vremuri, in caz de necesitate majora a industriei vremii. Nu mai e cazul… supermarketurile si canapelele nu consuma apa câta consuma industria extractiva si cea chimica. Din fostul triunghi de vai sub forma de defileu, un triunghi gen Mercedes sau Flower Power, a ramas partial doar un fir, cu stânci masive de andezit. Restul e modificat de asezarea viitorului lac. Chiar si asa, trecând de zona de santier, potentialul este urias. Peste 20 de ani, sa zicem, ba chiar peste alti 30, acolo ar putea fi luciu de apa, poate chiar o Mocanita resuscitata, iar sus, pe pasunea spre care ne indreptam, ar fi case de vacanta si stâne. Superba imagine. Un vis frumos…

#Pustiu, conflicte, interese

In loc de o locatie strategica, pasunea Tataru este miza unor scandaluri constante. In primul rând, acolo au proprietati comunele Desesti, Giulesti si Ocna {ugatag, iar vecini le sunt Sighetul, Baia Mare si Sarasaul, ba poate si Sapânta. Sunt suprapuneri din toate partile, ba sunt si dosare penale pe urma suprapunerilor. Mai simplu spus: cu ajutorul unor oameni din sistem, unii au luat fonduri APIA si de pe suprafetele mici, neeligibile, ale altora, fie persoane fizice sau autoritati locale. De aici si lipsa de interes. E o alta lume aici, nimeni nu se lauda, nu investeste sau se mândreste cu posesiunile de pe Pasunea Tataru. Cu o mica exceptie. Daca primarul din Desesti ocoleste subiectul pe cât posibil, cel din Ocna {ugatag incepe sa vada potentialul. Cu fonduri europene a facut un drum asfaltat din Sat {ugatag pâna pe culme, iar acum, cu fonduri proprii, schiteaza si pietruieste un drum de acolo pâna spre acumulare, cu acces la pasunea de deasupra acumularii. Mai ales ca au acolo doua blocuri parasite inca de pe vremea taberelor comuniste, a copiilor care alergau pe aici cu cravata rosie-n gât.

Un alt conflict priveste comuna Giulesti, care dincolo de distrugerile facute de cei care exploateaza andezitul in partea nordica a pasunii, mai are probleme si cu silvicii. Peste pasunea folosita rar s-a extins o padurice. Silvicii o considera padure de protectie. Comuna a facut hotarâre de Consiliu Local sa defriseze, s-o redea cresterii de animale. Nici vorba. A mai aparut un composesorat care a blocat incercarea. Ca in alte parti, paduricea e de neatins, a devenit padure. Sigur, ecologistii din noi jubileaza. Ba ne amintim ca, spune legenda, pasunea Tataru n-a fost atât de mare inainte, a fost „ajutata” de perioada de dupa razboi, când SOVROM-urile rusesti au carat de aici padure masiv. Culmea este ca daca giulestenii nu au voie legal sa taie, sa nu va imaginati ca sapântenii sau alti vecini nu merg cu drujba, ilegal… S-au facut si actiuni cu Politia, dar taietorii de ocazie au revenit. Atentie, vorbim aici nu de un pâlc ci de aproximativ 100 de hectare de pasune impadurita, in locurile numite Brazi si Itre Maguri.

# Potential turistic, real si imaginar

Sa fim corecti, zona este superba chiar si asa cum este. Vii dinspre baraj, vezi partial Cheile Tatarului, apoi urci pe o pasune de sute si sute de hectare. De pe platou vezi stâne, vreo zece, vezi blocurile parasite, vezi nelipsitele activitati forestiere. Daca o iei pe drumul spre Izvoare-Firiza-Baia Mare, nu incapi pe drum de ei, de taietori. Dar e oarecum firesc, pâna si dacii taiau padure. Numai ca n-o trimiteau in Ungaria… Stai si te gândesti cum ar fi daca s-ar bate palma, intre judet, primariile si composesoratele proprietare si s-ar face un Plan Urbanistic acolo, cu tinte clare: aici dam parcele pentru un hotel, dincoace facem un lac, dincoace lasam sa se construiasca niste casute de vacanta, aici vor fi debarcadere la viitoarea acumulare, etc. Ar fi chiar un paradis. Numai ca acum, la prezent, totul e in capul nostru si atât. Iar turism se face… numai ca nu din cel pe care ni-l dorim. In scurta noastra incursiune, de câteva ore, am vazut venind dinspre Izvoare o coloana de strìni cu ATV-uri, care au poposit probabil pentru un balmos, la o stâna. Ceva mai incolo, pe o panta, doua masini de teren se concurau si rupeau din iarba de munte, sa urce pante abrupte. Sporturi extreme, bravo, dar din care nu câstiga nimeni nimic, iar strainii stiu ca vin aici in No Man’s Land, in }ara Nimanui, unde totul e permis pentru ca nimeni nu e atent si mai nimeni proprietar. Se petrece la Cavnic, Baiut, Defileul Lapusului, pe Usturoiul Baii Mari si asa mai departe, unde amatorii de sport extrem framânta carari faranici o grija ce lasa in urma. Desigur, ca oameni de munte ii respectam. Dar ar trebui o lista de reguli. De exemplu, n-ai ce cauta in rezervatie. Sau nu urci sa framânti drumurile când e ud, decât pe uscat. Ar fi…

Peste toate, insa, ca maramuresean, ar trebui sa urci o data in viata sa vezi zona Runcu Tataru. Sa vezi maretie. Sa vezi potential. Sa inchizi ochii si sa-ti imaginezi ce Elvetie s-ar putea cladi acolo. Ce turism de lux s-ar putea face. Poate cartea câstigatoare in materie de promisiuni electorale n-ar fi Tunelul pe sub Gutâi, eterna prostioara reciclata, ci actul de nastere a unei statiuni montane cu actionariat pestrit, de la badea cu stâna la primarie, de la Consiliul Judetean la composesorate sau la mareti investitori. Reali.

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here