RUMOARE – Câini otrăviți de persoane necunoscute într-un sat din Maramureș

442

Nervi întinși la maximum în satul maramureșean Chechiș (sat aparținător de comuna Dumbrăvița). În ultimele zile, mai mulți câini ai localnicilor au murit după ce au fost otrăviți fără motiv de persoane necunoscute.

Întreaga grozăvie a început la finalul săptămânii trecute. Apoi, rând pe rând, alți prieteni ai omului au fost uciși fără milă, fapt care a stârnit consternare și nemulțumire în sat. Ultimul caz a avut loc luni.

”Adio, prieten drag. Nu o să te uit niciodată, ai fost prietenul meu cel mai bun și așa o să rămâi mereu în sufletul meu! Sper doar că cel care te-a otrăvit să aibă parte de tot ce e mai rău în lumea asta și să chinuie așa cum te-ai chinuit tu până la ultima suflare”, a scris, pe o rețea de socializare, un localnic.

În ciuda faptului că nu a fost depusă nicio sesizare în mod oficial, oamenii legii au început o anchetă. “Polițiștii desfășoară verificări cu privire la aspectele menționate, urmând a dispune măsuri în consecință. În cursul zilei de luni a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Cătă ȚINEGHE

1 COMENTARIU

  1. ARE CANCERU GRIJA DE VOI NU VA TEMETI !!!! TARANI ORDINARI SI NENORICITI !! NUMAI CU GOLF 4 CIRCULATI SI VINERI VENITI IN ORAS SI INCURCATI CIRCULATIA SI POLUATI DEGEABA..SA VA MANCE CANCERU PE TOTI DE LA MIC LA MARE !!! NENOROCITILOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here