ROCK ÎN MARAMU’ – Baia Mare a închis primul turneu european al finlandezilor de la King Satan (FOTO)

332

Municipiul Baia Mare a închis primul turneu European al finlandezilor de la King Satan, turneu început în data de 6 aprilie la Budapesta. Rockerii nordici au avut o serie de concerte în ţări precum Italia, Germania sau Croaţia în cadrul turneului “Industrial Metal Means Sex Magick And Rock’n’roll European Tour 2018”.

King Satan a fost formată în 2015, vocalistul fra. Zetekh fiind recunoscut pentru activitatea ca membru principal al blackerilor de la Saturnian Mist. Finlandezii au adus în Baia Mare o parte din ceea ce înseamnă Finlanda, concertul din Baia Mare fiind cu piese de pe albumul de debut, „King Fucking Satan”. Este o muzică care încrucişează genuri, în versuri fiind regăsite teme precum ocultism, spirit rebel sau anarhism spiritual. În România au avut trei cântări, prima în Arad, a doua în Bucureşti sau ultima, în oraşul de pe Săsar.

Trebuie să recunosc că finlandezii au adus ceva nou, ceva inedit în peisajul rock băimărean, băimărenii iubitori de metale grele neavând foarte des ocazia să se întâlnească trupe care au adoptat stilul industrial metal.

Vocalistul fra. Zetekh a declarat, pentru Axanews.ro, că a fost ales municipiul Baia Mare (Shadows Rock Bar, ca locatie) ca punct terminus al primul turneu European al trupei King Satan pentru că este un oraş cu oameni pasionali, cărora le place ceea ce fac şi care apreciază muzica de calitate.

“Este adevărat ceea ce ni s-a spus. A fost un show plin de viaţă, iubesc România din ce în ce mai mult. Asta pentru că am observat că în România oamenilor nu le este frică să îşi exprime gândurile, să spună exact ceea ce gândesc despre anumite lucruri. Este un mix între italieni şi ruşi. Publicul a fost mai mult decât ne-am aşteptat, oameni pasionali, ne-am simţit foarte bine. Am vizitat castelele din Transilvania, ne-ar place să revenim în România”, ne-a spus Zetekh.

Tot el ne-a declarat că în Scandinavia “people need to be drunk if they want to show some emotion. I love Scandinavia, i love finnish people, but we need to drink a courage potion,if you know what I mean. Here they do not need alcohol”. King Aleister Satan ne-a mai declarat că acum urmează un nou album, iar în 2019 se vor întoarce în Europa.

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here