RETRO – Evadarea unor deținuți în anul 1953 din mina Cavnic

628

Perioada comunismului a fost una dificilă pentru mulți locuitori ai acestei țări. Mulți s-au trezit peste noapte arestaţi, supuşi torturilor Securităţii şi trimişi în închisoare. 

De asemenea, numeroși români au fost nevoiți să meargă în colonii de muncă forțată, în județul nostru o astfel de colonie fiind cea de la mina Cavnic. Deoarece condițiile de muncă în subteran erau inumane, mulți au încercat să evadeze.

În cartea „Raza din catacombă. Jurnal de închisoare”, Pr. Liviu Brânzaș povestește o astfel de întâmplare. „Iată, vine momentul ieşirii din mină. Stau în curte şi privesc spre cei care ies din mină, unii grăbiţi, alţii alene, fiecare după temperamentul său. După un timp, nu mai iese nimeni. Suntem puţin nedumeriţi. Niciodată nu a fost o aşa de mare distanţă între două corfe. Oricât ni s-ar părea de ciudat, totuşi nu mai iese nimeni. S-a întâmplat vreo nenorocire? – ne întrebăm noi îngrijoraţi. Până să ne dumirim mai bine, se aude de pe turele că se dă alarma. Din zeci de bare metalice, santinelele sună alarma. Parcă ar fi un cor de clopote. Se strigă cu glasuri evident surescitate: <<Alarmă! Alarmă! Toată lumea în barăci!>>. Ne dăm seama că de data aceasta nu este o alarmă simulată, ci una veritabilă. Intră fiecare în baraca lui. Stăm la ferestrele dinspre curte şi aşteptăm cu înfrigurare. Oare ce s-a întâmplat? La un moment dat, cineva şopteşte: evadare! O stare de emoţie ne cuprinde pe toţi. Noi, cei mai tineri, jubilăm. Evadare? Formidabil! Ce aventură fantastică! Domnul Nelu Bânda care stă în spatele nostru, încearcă să ne trezească la realitate: <<Hei, băieţi, nu vă entuziasmaţi! Nu ştiţi voi ce va urma acum!>>”, se arată în carte.

În continuare se precizează: „Peste câtva timp, încep să iasă ocnaşii din mină. Lagărul este plin de gardieni şi ofiţeri. Majoritatea stau la poartă, restul păzesc barăcile. Cei de la poartă îi iau în primire pe deţinuţii care ies. <<Primirea>> constă în pumni, picioare, înjurături, strigăte de ameninţare şi o percheziţie minuţioasă şi brutală. După ce toată lumea a ieşit, începe numărătoarea. Nu se ştie câţi deţinuţi au evadat. Din această cauză, numărătoarea se repetă. Odată, de două ori,… de zece ori. Până la miezul nopţii ne tot numără. Fiecare ocnaş stă în patul său, căutându-se paturile goale. Până la urmă rămân 14 paturi goale, deci 14 evadaţi. Cred că în istoria închisorilor comuniste cu condamnări mari, nu a mai fost o asemenea performanţă!”.

Această întâmplare a avut urmări, iar măsurile conducerii asupra deținuților din lagăr după constatarea evadării au fost vehemente.

„Imediat după evadare, s-au luat câteva măsuri drastice. S-a pus sârmă ghimpată între barăci. Nu avem voie să vizităm alte barăci. Adio, viaţă liberă din lagăr! La ieşirea din mină se fac mereu percheziţii care sunt însoţite de maltratări (…). După ce trecem prin aceste focuri caudine la ieşirea din mină, în lagăr continuă persecuţia draconică. După ieşirea de la masă, deţinuţii care au muncit toată noaptea în ocna de plumb, sunt puşi la instrucţie. Totul are rolul de a intimida şi umili (…). Cei care au încercat să se opună au fost duşi la corpul de gardă, de unde s-au întors zdrobiţi în bătaie. Unii chiar mutilaţi, cum a fost cazul lui Gioga Parizianu care a fost lovit într-un ochi, pierzându-şi pentru un timp vederea”, mai scrie Pr. Liviu Brânzaș în cartea sa.

Lavinia-Codruța HERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here