REMEMBER – Ce s-a întâmplat într-o zi de 16 februarie

281

1646: Are loc bătălia de la Torrington, din cadrul primului război civil englez. Forțele parlamentare conduse de Thomas Fairfax au obținut victoria punând capăt rezistenței regaliste în vestul țării.
1699: Prima diplomă leopoldină ce recunoaștea clerului greco–catolic aceleași privilegii de care se bucurau și preoții catolici.
1742: Spencer Compton, Conte de Wilmington, devine prim-ministru britanic.
1875: Are loc prima ședință publică a Societății Studenților în Medicină.
1910: Lucia Demetrius, scriitoare română (d. 1992)
1918: Consiliul Lituaniei a adoptat Declarația de Independență, prin care cerea crearea unui stat lituanian democratic.
1923: La Geneva s–au pus bazele noului pact al Micii Înțelegeri.
1923: Mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean.
1926: Înființarea Fundației Culturale Regele Ferdinand I.
1930: Federația Română de Fotbal s-a afiliat la Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA)
1933: Greva de la Atelierele CFR Grivița [1]; Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri (Geneva) [2]
1935: A fost adoptată Legea pentru înființarea Monetăriei Naționale.
1959: Fidel Castro a preluat conducerea Cubei
1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de județe, plus municipiul București
1976: S–a desemnat, la Barcelona, de către reprezentanții a 12 state mediteraneene, “Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării”.
1985: Șeicul Ibrahim al-Amin face public manifestul grupării islamice Hezbollah, ce luase recent ființă, pe fondul războiului din Liban.
2005: A intrat în vigoare Protocolul de la Kyoto, după ratificarea sa de către Rusia.

AxaNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here