REDUCERI – Facilități fiscale pentru plata impozitului pe profit

466

Contribuabilii care își plătesc impozitul pe profit pentru primul trimestru din an, până la data scadentă de 25 aprilie, vor beneficia de o reducere de 5% în cazul contribuabililor mari și de 10% în cazul contribuabililor mici. “Bonificațiile se aplică în mod corespunzător și pentru: contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea  nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Acești contribuabili beneficiază de bonificații dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie-25 iunie 2020; contribuabilii care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activitățile desfășurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege”, precizează Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Maramureș, într-un comunicat de presă.

Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv. Contribuabilii determină impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de plată prin scăderea din impozitul datorat a bonificației. 

Cristina LUP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here