REDESCHIDERE TERASE – Băimărenii au dat năvală la băut cafea pe terasele din municipiu

73

Redeschiderea teraselor a fost un moment așteptat de mulți băimăreni, dar și maramureșeni. În prima zi a lunii iunie băimărenii nu au luat cu asalt terasele, poate cum ne-am fi așteptat, de vină probabil fiind și vremea destul de rece pentru această perioadă a anului. Asta se întâmpla în dimineața zilei de 1 iunie, pentru că după amiaza a fost una cu soare, iar băimărenii și-au făcut curaj să iasă din case.

Au fost locuri în oraș unde am întalnit clienți la terase, savurand o cafea din toată inima. Clienții purtau mască de protecție, se respecta distanțarea socială între mese, iar chelnerii, după fiecare client, dezinfectau masa și scaunele, pentru a face loc altor clienți. Toate acestea au însemnat însă costuri suplimentare pentru administratorii de terase din municipiu, care încă nu pot spune cu certitudine dacă redeschiderea acestora le va mai reduce din pierderi sau nu.

“Pentru noi, ca și administratori ai teraselor, este o adevărată enigma spre ce direcție ne orientăm, profit sau pierdere, odată cu redeschiderea teraselor. Perioada de inactivitate a fost una destul de mare, stocurile de marfă au fost mari, cu o perioadă de valabilitate redusă, ceea ce a generat pierderi mari, de sute de milioane de lei vechi. Tot ce înseamnă angajați, mulți dintre ei au avut incertitudini cu privire la data redeschiderii, ceea ce a făcut ca mulți dintre ei să se reorienteze profesional, spre domenii care au fost active în toată această perioadă de inactivitate”, a spus Adrian Florin Oros, administratorul unei terase din Baia Mare.

În ceea ce privește regulile impuse de autorități, managerii teraselor consideră că acestea sunt greu de implementat, fiind considerate dezavantajoase.

“Asta pentru că reducerea numărului de mese înseamnă locuri mai puține, deci clienți mai puțini, iar pe de altă parte măsurile de protecție a angajaților, dar și a clienților, și aici avem costuri mari, pentru noi, ca și administratori. Bugetul alocat acestei redeschideri este unul destul de ridicat, deci toate aceastea pentru noi înseamnă bani suplimentari investiți, deci nu știm dacă vom fi în profit sau în pierdere pană la urmă”, a adăugat Oros Florin.

“Abia am așteptat sincer să pot bea o cafea în oraș dimineața, înainte de a merge la servici. E un lucru bun, dar mă așteptam, recunosc, să văd terasele pline de oameni, dar nu a fost deloc așa. Venind la cafea chiar am fost curios să văd dacă a ieșit lumea în oraș sau nu și se pare că lumea ține de bani, nu se mai aruncă la cheltuit banii în oraș, semn că pandemia asta a lovit băimărenii financiar destul de tare”, ne spune Andrei B.

 

Dragoș HOJDA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here