RECORDURI DE MARAMU’ – Din ciclul aşa nu: aproape 1 mg/l alcool pur în aerul expirat şi peste 130 km/h pe radar

506

Bărbaţii au fost “campioni la alcool” la acest sfârşit de săptămână. În urma activităților desfășurate în trafic, de vineri până duminică, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Mai exact, 11 bărbaţi, cu vârste între 22 şi 56 de ani, sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi conducând sub influența băuturilor alcoolice (opt situaţii) sau fără a deţine permise de conducere (trei situaţii).
Recordul din acest weekend aparţine unui tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Ariniş. Acesta a fost depistat de poliţişti duminică, pe DJ 108/A Fărcaşa. Concentraţia indicată de aparatul etilotest a fost de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Ceilalţi bărbaţi pe numele cărora au fost întocmite dosare penale au fost depistaţi pe raza municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, a oraşelor Baia Sprie şi Târgu Lăpuş şi a localităţilor Hideaga, Vadu Izei şi Năneşti.
Polițiștii atrag atenția că alcoolul nu este prieten cu volanul! Nu urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, întrucât vă puneți în pericol pe dumneavoastră, dar și pe ceilalți participanți la trafic. Luați în calcul faptul că o mașină distrusă, spitalizarea sau o înmormântare, costă cu siguranță mai mult decât un taxi”, a explicat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

136 km/h, recordul de viteză pe şosele

Bilanţul de weekend al poliţiştilor rutieri: două zile consecutive de acţiuni, 140 de sancţiuni contravenţionale aplicate şi amenzi în valoare de peste 70 000 de lei.
Zilnic, polițiștii maramureşeni acţionează pe principalele artere rutiere de pe raza judeţului pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Obiectivul principal al acţiunilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului Rutier în acest week-end a fost prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă prin depistarea şoferilor care, deplasându-se cu viteză excesivă, pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic.
“Astfel, atât sâmbătă cât şi duminică, polițiștii au efectuat mai multe filtre şi au oprit pentru verificări 180 de autoturisme. În cele două zile, poliţiştii au constatat 140 de contravenții, pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de peste 70.000 de lei. 114 dintre sancţiunile aplicate au fost în cazul unor şoferi depistaţi în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală. Cea mai mare viteză a fost înregistrată în localitatea Ilba: 136 km/h. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere, 13 pentru viteză excesivă, şi au retras patru certificate de înmatriculare”, a explicat Florina Meteş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here