RECORD – Borșean prins de trei ori la volan în 7 zile, deși nu are permis de conducere

208

Un borșean care nu deţine permis de conducere a fost reţinut de poliţişti după ce a fost prins de trei ori într-o săptămână conducând autovehicule, deși nu are acest drept. Prima dată când a fost depistat de poliţişti i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. A urcat la volan și a doua oară, iar în momentul în care a fost prins a treia oară, în cursul aceleiaşi săptămâni, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

„Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, domiciliat în oraşul Borşa. Acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar la data de 12 februarie a.c. a fost depistat de două ori conducând pe drumurile publice. Vineri, 14 februarie, cel în cauză a fost din nou surprinşi de poliţişti. De această dată emana halenă alcoolică, astfel că a fost testat cu aparatul etilotest şi transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, rezultatul fiind de 1.12 g/l alcool pur în sânge.

În baza probatoriului administrat de poliţiştii din Borşa, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile”, precizează reprezentanții IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here