RECEA – Semnale contradictorii în economie

367

In timp ce semnalele la nivel inalt sugereaza o criza economica mondiala emergenta, la nivel mic inca nu se vede nimic. Sau… se vede si nu citim noi bine semnele? Am purces deci in una din localitatile limitrofe municipiului, stiut fiind ca activitatea economica a ultimilor 10-15 ani nu a tinut cont de zonele industriale traditionale, piata imobiliara dictând alegerea localitatilor invecinate, gen Recea, Tautii Magheraus sau Dumbravita.

Cele mai mari firme de pe teritoriul comunei Recea sunt si cele din insolventa… Sigur, sunt sub zece, dar ne incurca. Si-au diminuat activitatea, aduce repercusiuni asupra bugetului local a comunei Recea. De exemplu, pentru a achita confinantarea la proiecte europene, suntem nevoiti sa accesam un credit. Inainte, cu buni platnici, nu aveam asemenea probleme. E vorba de câteva sute de mii de lei, dar la noi se simt. Nu era cazul de credit, acum este. Si cum un necaz nu vine singur, in urma caderilor abundente de grindina, pe 28 mai, pe toata comuna avem pierderi estimate la peste un milion de euro. Avem peste 650 de solicitari de despagubire, am inaintat documentatia spre ISU. Asteptam rezultatele…”spune Pavel Octavian, primarul comunei Recea. Altfel spus, daca privesti atent, sunt lânga tine si semnele crizei si cele ale incalzirii globale, numai sa fii atent.

Dar edilul vine si cu vesti bune, deocamdata sugerate: „Da, am semnale bune, o surpriza placuta. Vin firme tinere, plus va veni in zona un investitor mai mare, din domeniul constructiilor de masini. Nu am inca libertatea sa va spun cine, dar devine realitate!”, spune Pavel Octavian.

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here