REALITATE – Terenul agricol, principala sursă de producție a produselor alimentare și furaje

129

„Ar trebui să urmărim îndeaproape concentrarea terenurilor și să îi protejăm pe agricultori. Avem la dispoziție un instrument util, și anume plafonarea care prevedere reducerea plăților directe pentru acele exploatații agricole de mari dimensiuni, ajungându-se sub cota de 100.000”, a declarat Janusz Wojciechowski, comisarul desemnat pentru Agricultură, în Parlamentul European.

Afirmația a fost făcută în dezbaterea intensă despre acapararea terenurilor agricole. Este o problemă intens discutată în Comisia AGRI! Concentrarea terenurilor reprezintă o temă de mare interes atât la nivel global, cât și la nivel european.  Acapararea terenurilor a reprezentat o preocupare permanent pentru unii comisari europeni.

În raportul referitor la situația actuală a concentrării terenurilor agricole în UE s-a solicitat proceduri și condiții unice de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole la nivel european. De asemenea, s-a subliniat faptul că accesul la teren are un impact direct asupra valorificării multor drepturi ale omului, precum și asupra Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Terenul agricol este cu atât mai important, cu cât este principala sursă de producție a produselor alimentare și furajere. Organizarea deficitară în acest caz are legătură cu faptul că statele membre au sisteme de reglementare diferite cu privire la drepturile cutumiare asupra terenurilor și proprietatea funciară, care sunt dificil de comparat.

Statele membre ar trebui să dețină responsabilitatea exclusivă asupra politicii privind piața funciară. Nu trebuie uitat faptul că obiectivul politicii agricole europene este de a conserva modelul agricol european, bazat pe o agricultură multifuncțională, caracterizată de exploatații familiale și cooperative care dețin capital, de o distribuție amplă a proprietății și de o structură agricolă diversificată, legată de locul de reședință, cu tradiții, certitudine juridică și responsabilitate.

Plafonarea subvențiilor pentru
exploatații agricole de mari dimensiuni

În 2013, 52% din terenuri erau controlate, în timp ce 70% din agricultori dețineau doar 30% din terenuri. În Polonia, s-au adoptat măsuri care au permis găsirea unei soluții adecvate. În cadrul PAC ar trebui găsite instrumente care să permită această concentrare a terenurilor pentru ca agricultura europeană să se bazeze pe exploatații familiale.

Comisarul desemnat pentru agricultură, Janusz Wojciechowski spune: „Știu de acest raport. E o situație dramatică pentru că această concentrare a terenurilor a fost dusă prea departe în UE. Este evident că trebuie să luăm măsuri pentru această situație. Este clar că ține de competența statelor membre și nu putem să le impunem statelor membre dispoziții referitoare la cine să achiziționeze terenuri în statele membre.

Putem adopta regulamente și măsuri care să ne permită să impunem limite acestor operațiuni astfel încât să nu se modifice regulile din tratate. Statele membre nu pot aplica norme care să creeze limite în ce privește achiziționarea de teren. Ar trebui să se încurajeze bunele practici. Sunt familiarizat cu proiectul de lege din Polonia și știu că a fost util.

Ar trebui să urmărim îndeaproape concentrarea terenurilor și să îi protejăm pe agricultori. Avem la dispoziție un instrument util, și anume plafonarea care prevede reducerea plăților directe pentru acele exploatații agricole de mari dimensiuni, ajungându-se sub cota de 100.000 de euro. O măsură controversată, dar pe care o vom dezbate”.

Vasile GHERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here