REACȚII LA FINALUL MECIULUI MINAUR-RAPID 37-22 – Costică Buceschi: “Echipa este în creștere și această pauză competițională ne încurcă puțin”

590

Stări de spirit diferite în cele două tabere, la finalul meciului CS Minaur Baia Mare – Rapid București 37-22 (22-7), din etapa a cincea a Ligii Florilor. Urmează o pauză competițională, mai puțin dorită de echipa băimăreană, în timp ce rapidistele vor avea răgazul să mai pună lucrurile la punct până la următorul meci oficial.

Costică Buceschi (antrenor CS Minaur): “Ne-a fost foarte frică de acest joc pentru că Rapidul venea după niște jocuri bune, deși rezultatele nu au fost pe măsură. Am vrut ca fetele să nu intre relaxate pe teren după jocul bun făcut la Craiova. Lucrurile au funcționat bine, atât în atac cât și în apărare. Au jucat toate fetele și mă bucur că am terminat meciul fără accidentări serioase, doar Shteriova a făcut o entorsă ușoară la glezna dreaptă și sperăm să fie aptă până la următorul joc.
Echipa este în creștere și această pauză competițională ne încurcă puțin. Sperăm să ne păstrăm forma bună și după reluarea campionatului. În acest debut de sezon jocul echipei a fost din ce în ce mai bun. A fost vorba de o descătușare mentală, deoarece fetele din echipă au valoare și suntem bine dublați pe posturi. În debutul sezonului a existat teama de a nu greși, de aici rezultând anumite sincope”.

Robert Licu (antrenor Rapid): “Pot spune că știam ce ne așteaptă, știam că Minaur joacă un handbal frumos, am prevăzut asta, dar nu și diferența de scor. Au venit repede peste noi. S-a creat o diferență neașteptată, s-a creat diferența încă de la început și pe urmă, meciul a fost ușor pentru gazde. În principiu, noi ar trebui să ne salvăm de la retrogradare, acesta ar fi obiectivul nostru și nimic mai mult”.

Marius CÎMPIAN

foto minaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here