REABILITARE – Lucrările la Casa „George Pop de Băsești”, finalizate până în decembrie

60

Lucrările demarate la Casa George Pop de Băsești vor fi finalizate până la finele lunii noiembrie a acestui an, astfel încât Ziua Națională a României va fi sărbătorită în casa noua.

Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele CJ Maramureș, Doru Dăncuș, care a făcut o vizită în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor la acest obiectiv.

„M-am deplasat astăzi la Băsești, unde împreună cu primarul Ionel Călăuz, am vizitat șantierul de la Casa Memorială “George Pop de Băsești”, monument aflat în reabilitare ca urmare a finanțării acordate de Guvernul României prin programul dedicat Centenarului. Lucrările sunt foarte avansate în partea de interior și după ce s-au făcut consolidări serioase la fundație, în momentul de față se lucrează la subsolul clădirii.

Am primit asigurări de la reprezentantul constructorului că lucrările vor fi finalizate înainte de termen (chiar dacă au aparut multe lucrări suplimentare), astfel încăt Ziua Națională din acest an să o sărbătorim în “casă nouă”, în care s-au păstrat anumite elemente de simbolistică interioară si exterioară a vechiului imobil”, a explicat Doru Dăncuș.

Se știe că în urma incendiului care a distrus clădirea Primăriei Băsești, toată activitatea administrației locale se desfășoară în condiții improprii.

„Guvernul României va aproba din fondul de rezervă sprijinul financiar pentru lucrările de reabilitare a Primăriei. Totodată, în maxim 2 săptămâni vor începe lucrările de reabilitare a drumurilor comunale, prin programul PNDL”, a concluzionat Doru Dăncuș. 

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here