ACTUALIZARE 2 – PUROIUL STUPEFIANTELOR – “Șobolănisme” în cartierul Săsar din Baia Mare! Au căzut primele capete! Cine sunt cei patru arestați

544

Pericolul stupefiantelor este unul uriaș, cu deosebire în rândul tinerilor maramureșeni. În ultimele luni, ne-am confruntat cu o mulțime de cazuri de băimăreni care și-au pierdut simțul rațiunii în urma consumului de substanțe interzise.

Ultimul caz, cel mai mediatizat din ultima vreme, a fost cel al celor doi tineri care au reușit performanța de a alimenta de la o stație de carburanți fără a plăti, de a fugi de poliție, de a lovi două mașini, printre care și o autospecială a poliției și de a fi încătușați după zeci de kilometri, în Ileanda. Ei erau consumatori de stupefiante, au confirmat apropiații lor. Nu sunt singurele cazuri, așa cum am mai spus. Mai sunt tineri care și-au pierdut simțul realității și care au ajuns să săvârșească… nefăcute.

Ziua de 9 septembrie a venit cu percheziții, despre care AxaNews.ro a relatat pe surse. Ele au avut loc (și) în perimetrul Cantemir – Porumbescu – Babeș, pentru a afla cine furnizează stupefiante tinerilor din cartierul Săsar. S-au găsit patru persoane, spun unele surse avizate. Există și un suspect pentru “postul” de cap de rețea. El s-ar numi Șobolanul, însă el nu are domiciliul în cartierul Săsar, ci tocmai pe diagonala orașului, fix în cartierul Vasile Alecsandri. Sursele AxaNews.ro vorbesc despre patru persoane arestate preventiv în urma descinderilor coordonate de Serviciul de Combatere a Crimei Organizate (SCCO) Maramureș.

ACTUALIZARE – La propunerea DIICOT, au fost arestați patru inculpați pentru o perioadă de 30 de zile, până în 9 octombrie.

Este vorba despre Zoltan Maroșan, despre care instanța a reținut că, în perioada ianuarie 2018 – 9 septembrie 2019, a vândut, direct sau prin intermediari, substanțe psihoactive. În data de 28 aprilie 2019, a fost găsită, asupra sa, 149 grame de stupefiante. În data de 9 septembrie, oamenii legii l-au vizitat acasă, iar aici i-au găsit alte 48,6 grame.

Al doilea este Vasile Bogdan Maroșan, despre care instanța a reținut că, în perioada ianuarie 2018 – 9 septembrie 2019, a vândut direct (fără intermediari), substanțe cu efecte psihoactive. În data de 8 mai 2018, se știe că a oferit pentru testare astfel de substanțe.

A treia persoană este Claudia Silvia Maroșan și este de sex feminin. În perioada iunie 2018 – 9 septembrie 2019, ea a vândut direct (fără intermediari), dar repetat (la fel ca și ceilalți doi), stupefiante. În data de 9 septembrie, ea avea, asupra sa, 48,6 grame de astfel de substanțe.

Surpriza vine de la al patrulea individ, Viktor Robert Papp, care este din Oradea. Din iunie 2018 până în 9 septembrie 2019, a avut același job ca și ceilalți trei. A vândut aproape zilnic astfel de substanțe. În 30 august 2019, asupra sa au fost găsite 17 plicuri de substanțe interzise. În data de 9 septembrie 2019, au fost găsite, asupra sa, da, ați ghicit, tot… 48,6 grame!

Toți cei patru sunt cercetați pentru efectuarea de operatiuni cu produse susceptibil a fi psihoactive.

ACTUALIZARE 2 – “Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 48/DL, pronunţată la data de 10.09.2019, în dosarul nr. 1743/100/2019 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.09.2019, şi până la data de 09.10.2019, inclusiv, a inculpaţilor M.Z., în vârstă de 40 de ani, M.V., în vârstă de 22 de ani, M.C., în vârstă de 27 de ani, domiciliaţi în Mun. Baia Mare, şi a inculpatului P.V., în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Mun. Oradea, toţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sub susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, şi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpaţii M.Z. şi M.V., în perioada ianuarie 2017 – 9 septembrie 2019, şi inculpaţii M.C. şi P.V., în perioada iunie 2019 – 9 septembrie 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat (zilnic), au vândut mai multor persoane substanţe cu efect psihoactiv. Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac”, a declarat judecătorul Nicolae Stamate-Tămășan, președintele Tribunaului Maramureș.

Cătă ȚINEGHE

Foto – arhivă

Citește și

ALERTĂ – Cartierul Săsar din Baia Mare, scotocit de mascați. Caută stupefiantele și dealerii. Vizați sunt (și) protagoniștii din weekend

ACTUALIZARE 2 – CAZ ȘOCANT – Împușcături în trafic și urmărire exact ca-n filme. Performanța incredibilă a unui tânăr de 18 ani din Baia Mare, care le-a făcut pe toate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here