PUNCT. ŞI DE LA CAPĂT! – Investiţie substanţială îngropată (la propriu) în Şişeşti

2448

Autorităţile locale din Şişeşti încearcă din răsputeri să repună pe picioare un mai vechi proiect extrem de important pentru comunitate. Este vorba despre realizarea reţelei de gaz, investiţie care, în prezent, este îngropată, atât la propriu, cât şi la figurat. Situaţia a fost generată de dezinteresul manifestat de administraţia judeţeană în trecut, dar şi de o decizie lipsită de un sens aparent luată de compania de gaz.

Întreaga poveste începe în anul 1996. Atunci, administraţia locală a început construirea reţelei. Timp de şapte ani, autorităţile din Şişeşti au alocat tot bugetul (absolut toţi banii!) pentru implementarea acestui proiect. Lungimea totală a reţelei este de 45 de kilometri, deci vorbim despre o lucrare uriaşă.
“Jumătate din bani au fost puşi de locuitorii comunei Şişeşti. Oamenii au contribuit cu câte 2.500 de lei vechi. Unii dintre ei chiar şi-au vândut animale din gospodărie, pentru a avea gaz”, a explicat, pentru Glasul Maramureşului, Ioan Mircea Tentiş, primarul din Şişeşti.

Şoseaua a trecut peste conductele oamenilor

În anul 2003, a apărut un obstacol care s-a dovedit a fi, ulterior, de netrecut. Nimeni nu a dorit să susţină investiţia extrem de mare.
“Primăria a rămas la acel moment fără bani. Oamenii nu au mai putut susţine financiar lucrarea din cauza inflaţiei. Consiliul Judeţean de atunci a acţionat pe criterii pur politice şi nu a ajutat comunitatea locală. Erau necesari încă 500.000 de milioane lei vechi pentru finalizatrea investiţiei. Neavând banii, primăria nu a putut da companiei de gaz reţeaua. Nici operatorul nu a vrut să contribuie, cu toate că primea întreaga investiţie cu titlu gratuit, pentru folosinţă. Întreaga reţea a rămas efectiv îngropată în pământ. În clipa de faţă, nu se mai poate face nimic. S-a făcut reabilitarea drumului judeţean Baia-Sprie – Bârsana, iar reţeaua de conducte a rămas sub şosea, în pământ. Investiţia este, în prezent, îngropată! La propriu!”, a detaliat primarul din Şişeşti.
Conform unor estimări făcute ulterior, în 2005, s-a vehiculat suma de 1,5 milioane de euro. Aceasta ar fi valoarea investiţiei îngropate în comună.

“Am vândut o vacă şi un porc!”

Mătuşa Ileana locuieşte de când se ştie în Şişeşti. Spusele ei întăresc vorbele primarului.
“O fost tare multă heredie atunci că ne-or băga gazul. Io am avut trei vaci şi patru porci. Am vândut o vacă şi un porc să pot da şi io bani pentru proiect. Îs tare scumpe lemnele şi pe timp de iarnă îi greu să te încălzeşti. Pentru noi o fost tare multă bucurie că om avea gaz. Apoi, pe urmă, s-o dus totul pe apa Sâmbetei. Noi am tot întrebat atunci că oare ce s-a întâmpla. Ţin minte că ne-o zis că nu-s bani şi nu ne dă nici de la Judeţ. Ş-apoi am rămas cu bătaia de joc. Dacă ştiam că aşe a fi, nu vindeam vaca şi porcul, că erau bune pe lângă casa omului”, a povestit tanti Ileana din Şişeşti.

Soluţia – un nou început

Unitatea administrativ – teritorială Şişeşti conţine şapte localităţi – centrul de comună şi satele Bontăieni, Cetățele, Dănești, Negreia, Plopiș, respectiv Șurdești. Populaţia totală este aproape 5.300 de locuitori, conform ultimului recensământ. Toţi localnicii şi-ar dori să beneficieze şi ei de gaz. În acest context, primarul Tentiş a arătat că vrea să reia totul de la capăt.
“Am demarat demersurile necesare pentru a aduce gazul în Şişeşti. Facem totul de la zero, cu studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi aşa mai departe. Apoi, vom căuta o cale de finanţare. Vom face o nouă lucrare, practic. Este absolut necesară şi este foarte cerută la nivelul comunei. În plus, noi credem că încălzirea cu gaz este mai ieftină decât cea pe lemne”, a argumentat Tentiş.

Cătă ŢINEGHE

2 COMENTARII

  1. Pentru proiectul gazului din Sisesti au dat bani si o asociație de francezi. Umbla vorba prin sat ca banii ar fi fost facuti nevăzuți de cateva persoane din administrația proiectului….se cam stie prin sat care sunt aceia. Ar trebui anchetată situația deoarece saracii oameni si-au vandut si animale ca sa plateasca pentru gaz

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here