PROMOVARE – Maramureșul, din nou la Târgul de Turism al României

217

Consiliul Județean Maramureș este prezent și la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, eveniment desfășurat în perioada 14-17 noiembrie 2019 la Romexpo, București. Se știe că Târgul de Turism al României își propune promovarea zonelor de atracție turistică și a serviciilor din România, în scopul consolidării turismului autohton, dar și organizarea de conferințe și sesiuni de dezbateri care tratează provocările cu care se confruntă această industrie.

La Romexpo vor fi prezenți reprezentanți ai Biroului de Informare Turistică, cărora li se vor alătura reprezentanți ai Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică din Baia Sprie, Borșa, Seini, Târgu Lăpuș și Tăuții Măgherăuș.

Standul Maramureșului va conține elemente decorative specifice țărilor Maramureșului, puse la dispoziție de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în timp ce corpul de balet și instrumentiștii Ansamblului Folcloric Național Transilvania vor introduce auditoriul în spiritul optimist al folclorului maramureșean, prin momente artistice inedite.

Nu vor lipsi pentru vizitatori bucatele tradiționale oferite de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș, respectiv demonstrațiile de meșteșuguri tradiționale maramureșene susținute de Maria Zapca, meșter popular din Săpânța, care duce mai departe arta țesutului și a torsului.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here