PROBLEME GRAVE – Afaceri cu copii abandonați, în atenția aleșilor județeni

515

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Maramureș a creat în ultima perioadă foarte multe probleme Consiliului Județean. A spus-o răspicat la ultima ședință ordinară a Consiliului Județean vicepreședintele CJ MM, Doru Dăncuș, care a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se întamplă la respectiva instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.

„Din păcate, lucrurile nu merg deloc bine la DGASPC Maramureș și va trebui să intrăm oarecum mai în forță, să găsim rezolvare unor probleme care există acolo. Am cel puțin două situații pe care vreau să le fac publice. Sunt multe discuții în spațiul public vizavi de serviciul de evaluare a persoanelor cu handicap care funcționează pe strada Victor Babeș. Am făcut acolo o vizită și am văzut că sunt foarte multe probleme aici, condițiile în care sunt nevoiți să aștepte bolnavii, condiții improprii. Nu este normal ca acești bolnavi să stea printre dosare, parcă suntem într-o arhivă la acest serviciu”, a spus Doru Dăncuș în cadrul ședinței.

Ba mai mult, acesta a spus că respectiva comisie de evaluare a persoanelor cu handicap funcționează „în două pistoane, fără un psiholog, fără un medic angajat al DGASPC, ci doar cu contract de prestări servicii”.

„Am făcut o solicitare la Spitalul Județean vizavi de numărul copiiilor care au fost abandonați la naștere în ultimii trei ani. Este vorba despre aproximativ 17 cazuri, am cerut punctual DGASPC să ne prezinte stadiul dosarelor pentru acești copii care au fost abandonați la naștere. Există suspiciuni rezonabile, ca să spunem așa, că aici se întamplă și lucruri mai necurate. Am cel puțin două cazuri care se investighează în cazul de față, care ar putea duce într-o zonă foarte, foarte periculoasă. Vreau să se trimită Corpul de control la această instituție, să intrăm mai în detalii pentru tot ceea ce se întamplă aici, că s-ar putea să avem surprize și să ne trezim cu situații extrem de grave. În opinia mea se ascund anumite lucruri”, a adăugat vicepreședintele CJ Maramureș.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, s-a declarat extrem de nemulțumit de activitatea Direcției Copilului, subliniind faptul că au fost efectuate nenumărate controale și au fost trimise adrese în care au fost propuse soluții, fără a fi înregistrate schimbări în activitatea reprezentanților instituției.

„Nu cred că mulțumește pe cineva activitatea de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maramureș. Eu mă declar cel mai nemulțumit dintre toți, este instituția de care sunt cel mai nemulțumit în calitatea de ordonator principal de credite. Nu avem cum să fim mulțumiți. M-am săturat de studii de fezabilitate, vrem ceva să facem, să construim, să căutăm spații adecvate. O să facem controale în perioada următoare și să luăm măsuri împotriva celor care nu manageriază corect această instituție”, a precizat Gabriel Zetea.

La final s-a luat decizia realizării unui control amănunțit la această instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș. Recomandarea care a fost făcută în plenul ședinței a fost aceea de demisie a actualei conduceri a DGASPC Maramureș, lucru greu de crezut că se va întâmpla.

 

Dragoș HOJDA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here