ACTUALIZARE – PROBLEME – Circulaţie blocată preţ de jumătate de oră, în Pasul Gutâi. Silvicii s-au apucat de tăiat arbori… – GALERIE FOTO

913

Circulaţia rutieră a fost blocată preţ de jumătate de oră în intervalul 10.20 – 10.50, în Pasul Gutâi, pe tronsonul către Sighetu Marmaţiei. 

Mai mulţi copaci au căzut pe carosabil şi au blocat traficul rutier. Lucrătorii de la Drumuri Naţionale au intervenit, pentru a degaja arborii căzuţi.

S-au format coloane de maşini pe aproximativ 600 – 700 metri, aproximativ 30-40 autovehicule fiind obligate să aştepte până la remedierea situaţiei.

ACTUALIZARE – “Cei de la Direcţia Silvică au tăiat copacii afectaţi de furtuna din 17 septembrie 2017. Este acţiunea lor. Noi am fost informaţi că circulaţia este restricţionată pe un singur sens, iar cei de la Drumuri Naţionale au fost chemaţi în sprijin. Intervenţia are loc în zona Valea Albă (n.red. – aproape de localitatea Mara, la coborârea către Sighetu Marmaţiei). În zonă urmează să se deplaseze un echipaj al Poliţiei Rutiere, care va asigura dirijarea circulaţiei”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here