PRIMARI NEMULŢUMIŢI – Promovare turistică aproape inexistentă pentru Ţara Lăpuşului

434

Primarii din Ţara Lăpuşului spun că această zonă a fost cam uitată de factorii de decizie în ceea ce priveşte turismul şi dezvoltarea acestuia. Mai mult, ei spun că banii s-au dus în marea majoritate a cazurilor către Maramureşul Voievodal.

“Noi vrem să atragem turiştii în Cupşeni prin folclor, prin tradiţii, datini şi obiceiurile pe care le avem şi păstrate destul de bine, aş spune eu. Am reînviat tradiţiile prin acele Verjeluri pe care le ţinem, prin promovarea portului popular şi acum ne lovim uşor de reticenţa oamenilor. Care, deocamdată, nu sunt obişnuiţi să le intre străinii în case. Dorim să îi facem pe oameni să înţeleagă că pot să îşi transforme casele în pensiuni, să ofere mâncare tradiţională. Nu prea avem pensiuni în Cupşeni, e adevărat. Ţara Lăpuşului nu a fost promovată, s-a investit foarte mult în Maramureşul voievodal, iar Ţara Lăpuşului a fost lăsată oarecum de izbelişte. Deşi este o zonă foarte frumoasă a Maramureşului şi eu sper ca factorii de decizie să vadă aceste lucruri şi să schimbe ceva. Din punctul meu de vedere, costumul nostru popular este foarte frumos, cu motive florale, ceva diferit”, a spus primarul din Cupşeni, Lucia Butcure, pentru Axanews.ro.

Specialiştii în turism însă spun că totul pleacă de la nivel local, fiind necesară, în primul rând, implicarea primarilor în ceea ce înseamnă turism rural.

“În Maramureşul voievodal există numeroase iniţiative private. Primarii ar trebui întrebaţi câte proiecte au depus pe turism. De ce nu ies la promovarea zonelor? E uşor să ne plângem, dar nu trebuie să vină cineva să ne promoveze. Iniţiativa trebuie să plece de la nivel local. Cine e de vină că nu sunt pensiuni? La Groşii Ţibleşului sau Băiuţ au fost zeci de pensiuni, care acum au dispărut. În Târgu Lăpuş mai sunt două pensiuni care au rezistat timpului, din peste 10 existente la un moment dat. La câte târguri de turism s-a mers? Uitaţi-vă la Suceava, unde Consiliul Judeţean a cerut fiecărei comune să acceseze fonduri şi să facă promovare. Primarii trebuie să le explice oamenilor ce înseamnă turism rural, iar birourile de informare turistică să îşi facă treaba. Există acele fonduri de rezervă, să facă publicitate”, a declarat, pentru Axanews.ro, Livia Sima, preşedintele Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Maramureş.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragoş HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here