REALAŢII BILATERALE – Prim-ministrul României s-a întâlnit cu ambasadorul Turciei

307

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaş, într-o vizită de curtoazie, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, tema centrală a discuţiilor dintre cei doi oficiali a constituit-o relaţia dintre România şi Turcia, în 2018 împlinindu-se 140 de ani de relaţii bilaterale. Totodată, în cadrul întâlnirii, a fost reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru consolidarea relaţiei bilaterale, pe baza parteneriatului strategic, cu accent pe aprofundarea cooperării economice şi sectoriale.
“Prim-ministrul Dăncilă şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că Turcia reprezintă primul partener comercial extra-comunitar al României, iar în 2017 volumul schimburilor bilaterale a depăşit, în premieră, pragul de 5 miliarde euro”, se spune în comunicat.
Totodată, premierul român a apreciat că reluarea lucrărilor Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică, la începutul lunii mai, la Ankara, va genera plusvaloare parteneriatului strategic dintre România şi Turcia. În context, cei doi oficiali s-au referit la cooperarea bilaterală sectorială în domenii ca energie, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, inovare şi cercetare.
De asemenea, a fost salutat nivelul foarte bun al cooperării militare în cadrul NATO, dar şi pe linie poliţienească, inclusiv din perspectiva combaterii migraţiei ilegale, conform Acordului UE – Turcia din 18 martie 2016, se mai arată în comunicat.

 

Sursa: http://www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here