PRIETENII – Județul Maramureșul și Voievodatul Podcarpathie – discuții despre înfrățire

252

La Rzeszow, în Polonia, conducerea Consiliului Județean Maramureș, alături de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, Florentin Tuş, s-au întâlnit cu mareșalul Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl, în cadrul Forumului Economic Uniunea Europeană – Ucraina.

Discuțiile româno-poloneze au vizat inițierea de proiecte comune de dezvoltare economică și turistică a regiunilor pe care le reprezintă. Mareșalului Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl, i-a fost transmisă invitaţia de a vizita Maramureşul. Mai mult, s-a venit cu ideea de înfrățire a județului Maramureș cu voievodatul polonez.

Șeful administrației județene maramureșene, Gabriel Zetea, s-a arătat încântat de ocazia de a-l întalni în cadrul Forumului Economic de la Rzeszow, pe mareșalul Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl.

”Regiunile noastre au puncte comune atât din perspectivă economică, cât şi culturală. Maramureşul, la fel ca şi Voievodatul Podkarpathie, are investitori din zona aviaţiei iar aici am putea găsi, împreună, noi oportunităţi de investiţii în regiunile noastre. Am venit la Forumul Economic pentru a vorbi pe tema turismului şi a colaborărilor pe proiecte transfrontaliere, Maramureşul fiind un judeţ în care turismul se dezvoltă.

Consider că şi acest domeniu se pot găsi punţi de colaborare, iar un efort comun al celor două regiuni, prin care să propunem şi să susţinem finanţări din viitorul buget al Uniunii Europene pentru proiecte comune ale Euroregiunii Carpatice ar putea fi unul dintre ţelurile noastre.

Infrastructura reprezintă un alt subiect comun pe care am putea colabora, iar finanţarea proiectului de infrastructură Via Carphatia este o iniţiativă pe care, personal, o susţin şi cred că, alături de alte regiuni din zona de Vest a României, vom avea oportunitatea să o sprijinim în totalitate. Cu această ocazie, am adresat pe mareșalului Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl, invitația de a vizita Maramureşul, ca un mod de a demara o viitoare cooperare româno-poloneză şi chiar o posibilă înfrăţire cu Voievodatul Podkarpathia”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Mareșalul Voievodatului, Wladyslaw Ortyl, a remarcat că preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România reprezintă o oportunitate care ar putea fi exploatată.

“Printre motivele pentru care voi onora, cu siguranţă, invitaţia primită, sunt și acelea că Maramureşul are privelişti minunate şi există investiţii în zona aviaţiei, la fel ca în Polonia. Regiunea Podkarpatia are de mult timp colaborari cu regiuni din Ucraina, care deja s-au înfrățit cu județul Maramureș, deci există unele puncte comune. Personal, sunt membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles şi sunt responsabil cu strategia Regiunii Carpatice. Am colegi în Comitetul Regiunilor care sunt, de asemenea, în Grupul Carpatic.

Forţa regiunii noastre este evidentă şi posibilităţile existente ar trebui mai bine exploatate. Preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România reprezintă o oportunitate care ar putea fi exploatată. Toate marile strategii de dezvoltare europene, de exemplu cea a cooperării statelor traversate de Dunăre, au pornit din strategii iniţiate la nivel regional, așa că acesta este un moment bun pentru a demara aceste discuţii,”, a precizat și mareșalul Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here