PREŞEDINTELE GERMANIEI – Apel la apărarea tradiţiilor democratice ale Europei

407

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a cerut miercuri populaţiei europene să lupte pentru tradiţiile democratice ale Bătrânului continent, în timpul unei vizite în Elveţia, relatează dpa.

‘Europa nu va avea un viitor bun fără democraţie. Vreau să văd statele membre ale UE şi Elveţia că sunt alături în această privinţă’, a spus Frank-Walter Steinmeier.

Preşedintele german a criticat faptul că societăţile europene includ forţe politice ‘care vorbesc despre democraţie, dar care de fapt creează o atmosferă tensionată predicând excluderea şi lansând mesaje autoritare’.

Cel mai puternic partid politic din Elveţia, Partidul Popular (SVP, de dreapta), are o poziţie clară împotriva imigraţiei şi a musulmanilor. Cu toate acestea, gruparea politică este mai puţin radicală decât mişcările europene similare, precum Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban.

Preşedintele Steinmeier şi soţia sa, Elke Buedenbender, au sosit în Elveţia miercuri după-amiază şi au fost întâmpinaţi de şeful statului elveţian Alain Berset.

Relaţiile dintre Germania şi Elveţia sunt apropiate şi cordiale.

Se aşteaptă ca discuţiile să se axeze pe crizele internaţionale şi pe mişcările populiste care câştigă tot mai mult sprijin popular.

Călătoria de două zile a lui Steinmeier este prima vizită de stat a unui preşedinte german în Elveţia din 2010.

Sursa: http://agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here