PREMIERĂ AxaNews.ro – ACTUALIZARE 5 – Elicopter de fabricație rusească, prăbușit la Săpânța (VIDEO ȘI FOTO)

4266

O descoperire macabră a făcut un cioban care se afla la o stână situată în zona Socet din Săpânța (zona de vest a comunei). Acesta a găsit trupul neînsuflețit al unui parapantist.

La fața locului a sosit o echipă de criminaliști din Baia Mare. Din primele cercetări, decesul ar fi survenit în urmă cu aproximativ 24 de ore, în cursul zilei de miercuri. Până în prezent, bărbatul nu a fost identificat și nici nu se știe de unde s-a lansat.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării necropsiei.

ACTUALIZARE – Informația a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș. “Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Săpânța, a fost găsită o persoană decedată. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată. Se efectuează cercetări pentru identificarea persoanei și stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

ACTUALIZARE 2 – Zona este una foarte greu accesibilă. Conform obiceiului, parapantiștii își anunță colegii atunci când pornesc în zbor. Din câte se cunoaște, nimeni din zona municipiului Baia Mare nu ar fi făcut asta în cursul zilei de miercuri. Așadar, ipoteza este că bărbatul s-ar fi lansat din altă parte și nu ar fi fost vorba despre un zbor anunțat.

ACTUALIZARE 3 – Ajunsi la fata locului, anchetatorii au constatat ca nu este vorba despre o parapanta, ci despre un elicopter K 26, productie ruseasca, folosit si la noi in tara la misiuni aviochimice (stropire cu solutii, fertilizare, combaterea daunatorilor).

Faptul ca nu are niciun insemn intareste supozitia conform careia ar fi vorba despre o violare a spatiului aerian roman, posibil pentru contrabanda.

ACTUALIZARE 4 – ”Referitor la incidentul aviatic produs pe raza comunei Săpânţa s-a întocmit dosar penal si se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

ACTUALIZARE 5 – Conform surselor noastre, aparatul de zbor nu a fost detectat de radarul Aeroportului Baia Mare, așadar, cel mai probabil, a venit de peste granița cu Ucraina. În plus, aparatele de zbor de acest fel nu zboară la altitudini mari. În plus, dacă ar fi zburat la altitudine mai mare, ar fi fost interceptat de radare. Din cauza că a zburat la sub 100 de metri, s-a izbit de arborii de deasupra Săpânței.

Vom reveni cu informații!

Cătă ȚINEGHE, Liviu ȘIMAN

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here