PREMIERĂ AxaNews.ro – FOC DEZLĂNŢUIT – Care a fost cauza incendiului de la grădiniţa din Şurdeşti. Unele familii din sat ar putea avea probleme

2002

Weekendul trecut a adus o intervenţie mai puţin obişnuită în satul Şurdeşti, comuna Şişeşti. Acoperişul grădiniţei din localitate a fost distrus de flăcări.

Incendiul a fost sesizat în seara de sâmbătă, 12 mai în jurul orei 20.30. Practic, a ars acoperişul instituţiei de învăţământ. Acum, acesta va trebui refăcut de autorităţi. “Cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor cu focul. Pentru lichidarea incendiului, în urma căruia au ars circa 400 de metri pătrați de acoperiș, au dat o mână de ajutor și pompierii voluntari din localitate”, a declarat, pentru Glasul Maramureşului şi AxaNews.ro, Oana Alexa-Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş.

# Lucrări necesare la acoperiş şi în interior
Autorităţile se află acum în faza de a reface tot ce s-a stricat. “Odată ce a fost sesizat incendiul, au intervenit pompierii voluntari şi cei de la ISU. A fost un incendiu foarte violent. A trebuit să aducem patru cisterne cu apă, pentru a alimenta autospecialele. În prezent, evaluăm pagubele. Grădiniţa a fost dată în folosinţă în 2013, după ce s-au făcut lucrări vreme de doi ani. A costat 670.000 de lei. Acum, pagubele se ridică la 200.000 de lei. Acoperişul a fost distrus în totalitate. La fel, jumătate din izolaţia termică. Va trebui să refacem zugrăveala şi să înlocuim parchetul, care s-a umflat de la atâta apă. Remedierile le vom face din bani de la bugetul local. Se spune că trei copii, adolescenţi, ar fi aprins scârţul, după ce s-au jucat cu bricheta în spatele centralei. Dacă se dovedeşte că a fost aşa, vom face plângere penală împotriva părinţilor. Noi lăsăm copiii şi în afara programului acolo să se joace, avem teren de fotbal. Nu ne-am închipuit că se va ajunge la aşa ceva”, a precizat, pentru Glasul Maramureşului şi AxaNews.ro, Ioan Mircea Tentiş, primarul comunei Şişeşti.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here