PRĂPĂD ÎN MARAMUREȘ – Doi bătrâni au decedat! În plus, zilnic, hectare întregi de vegetație sunt mistuite de flăcări

1351

Adineauri, AxaNews.ro a scris despre tragedia din Dragomirești. Doi bătrâni au vrut să își curețe terenul, fără să știe că va fi ultimul lucru pe care îl voi face. Paradoxal, faptul că au stat și au supravegheat focul le-a adus moartea, din cauza vârstei înaintate, care le-a încetat viteza de reacție. Însă, incendiile de vegetație uscată sunt la ordinea zilei în aceste zile în Maramureș. Prăpăd. Asta se alege în urma incendierilor scăpate de sub control. Pentru că, spre deosebire de acești vârstnici, alții dau foc și pleacă.

Fiecare primăvară aduce intervenții la foc continuu pentru pompierii maramureșeni. Cauza o constituie inconștiența de care dau dovadă unii proprietari de terenuri din județ. Aceștia fac foc și “uită” să îl supraveheze. Maramureșeanul știe, din tată-n fiu, că, odată ce vine primavara, ai datoria ca și gospodar să îți faci curățenie pe ogor. Astfel, adună toate deșeurile, pe care le incendiază. Obieciul este valabil de generații, numai că, între timp, legislația s-a schimbat. Localnicii trebuie să obțină permis de foc de la primărie și să anunțe atunci când fac operațiunile de rigoare. Însă, acest lucru rar se întâmplă și se ajunge la situația în care un foc aparent mic generează incendii care se manifestă pe hectare întregi.

# Iadul pe pământ la intrarea în Ocna
Zilele trecute, la intrarea în Ocna Șugatag dinspre Sighetu Marmației, s-a dezlănțuit iadul. Un proprietar inconștient a făcut foc, după care a plecat, lăsându-l nesupravegheat. Cum vântul prezenta intensificări, în scurt timp, s-a extins la terenurile din apropiere. În plus, flăcările au cuprins și litiera pădurii. Echipa Glasul Maramureșului s-a aflat la fața locului și a sunat la 112. Focul a fost atât de violent, încât se extindea cu maximă repeziciune. Norocul a făcut că există șoseaua județeană, altfel s-ar fi extins dincolo de ea. Totul ardea mocnit, iar pompierii făceau față cu greu situației. În cele din urmă, după ore întregi de luptă cu focul, s-a reușit lichidarea incendiului.

“Ne-am speriat puțin atunci când a fost sesizat incendiul, întrucât, nu departe, se află o stație de carburanți și alte spații comerciale. Se putea declanșa un dezastru. Cam patru hectare de vegetație și litieră au ars. Am intervenit noi mai întâi, însă ne-au venit în sprijin pompierii de la Sighetu Marmației. Zilnic, se trimit mesaje la 112 din județ. Nu am fost singurii care am pățit-o. Peste tot în Maramureș, se aprind miriștile și apoi vântul le transformă în incendii. Toată lumea are probleme în perioada aceasta”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Șugatag.

# Alte 14 hectare distruse de foc
În ziua respectivă, au fost mistuite de flăcări 20 de hectare de vegetație uscată. Însă, problema este că, zilnic, hectare întregi ard.

“Pompierii maramureșeni, alaturi de pompierii voluntari, au intervenit în ultimele 24 de ore pentru lichidarea a mai multor incendii de vegetație uscată. În total au ars circa 14 hectare de vegetație în localitățile: Baia Mare, Tăuții de Sus, Valea Chioarului, Buteasa, Răzoare și Sighetu Marmației”, a declarat Oana Alexa-Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.
Ca idee, incendiile de vegetație uscată nu sunt singurele intervenții ale pompierilor într-o zi. Joi, militarii din cadrul Punctului de Lucru Șomcuta Mare au asigurat măsurile PSI în urma producerii unui accident rutier în Satulung. Tot joi, Pichetul de Pompieri Târgu Lăpuș a intervenit în Dobricu Lăpușului, unde un adăpost de animale a luat foc. Flăcările au distrus circa 50 de metri pătrați de acoperiș din lemn și circa 3 tone de fân.

“Având în vedere incendiile de vegetație uscată din această săptămână, pompierii îi sfătuiesc pe cetățeni să țină cont de măsurile de prevenire, care trebuie respectate atunci când se lucrează cu foc deschis: nu se va lucra cu focul în condiții meteo de vânt; focul va fi supravegheat în permanență; nu se va face foc în apropierea pădurilor, caselor, șurilor, depozitelor de cereale sau de animale”, au reamintit pompierii maramureșeni.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here