POVARĂ ÎN PLUS PE PRIMĂRII – Bani pentru persoanele cu venituri mici pentru facturile la apă și canalizare

532

Noi greutăţi pe capul primăriilor. La începutul lunii august a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ prin care persoanele singure cu venituri mici pot primi ajutoare lunare din partea autorităților locale pentru plata facturilor la apă şi canalizare. Potrivit avocatnet.ro, ajutoarele se vor acorda în limita a 75 litri de apă/persoană/zi, apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare. Sumele necesare acordării acestor ajutoare vor veni de la bugetele locale.

Actul normativ stipulează că familiile sau persoanele singure care primesc ajutor social beneficiază de un ajutor lunar care va acoperi cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare. În 2018 indicatorul social de referință (ISR) are valoarea de 500 de lei, limita veniturilor pentru familii fiind de 786 de lei. Dacă vorbim de persoanele singure, atunci limita venitului este de 1.082 de lei. Acelaşi act normativ mai prevede și posibilitatea acordată persoanelor singure sau familiilor cu venituri mai mici decât salariul minim pe economie (1.900 de lei) de a deconta, parțial sau chiar integral, costurile legate de branșarea sau racordarea la sistemul de alimentare cu apă și canalizare.

Primarii din Maramureş nu văd cu ochi buni această lege şi spun că nu este vorba de nimic altceva decât simple pomeni electorale. “Nu pot comenta. Este iar o povară pe bugetul local. În felul acesta este uşor să faci “cadouri” electoratului”, a spus, pentru Axanews.ro, primarul din Borşa, Sorin Timiş.

Primarul din Coroieni, Găvrilă Ropan, consideră că de multe ori de la nivel central se dau fel de fel de acte normative fără a se ţine cont de situaţia din teren, primăriile fiind lăsate singure să se descurce. “Sincer, cu ştiam de această lege, deci nu pot comenta foarte multe. Dar este, fără doar şi poate, o povară în plus pentru bugetele locale. Pentru că tot din aceste bugete mai sunt şi alte beneficii care trebuie acordate. Primăriile mici, cum este Coroieniul, nu are de unde să dea, pentru că veniturile proprii sunt mici. Sumele de echilibrare se dau pe baza unei formule. Da, theoretic ar trebui să ajutăm pe toată lumea, dar nu avem cum. Să mărească sumele alternative care se dau pentru primării. Anul acesta, şi sunt primar de peste 10 ani, sumele primite nu mi-au ajuns pentru salarii decât până în luna iulie şi a trebuit să fac fel de fel de artificii. Adevărul este că se dau multe pentru populism”, a precizat, pentru Axanews.ro, primarul din Coroieni, Gavrilă Ropan.

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here