POLITICĂ – Mandatele primarilor să fie de trei ani

361

La jumătatea lunii aprilie a fost lansat în dezbatere publică un proiect de lege care făcea referire la prelungirea cu încă un an de zile a mandatului de primar, astfel că dacă acest proiect ar deveni lege, mandatul unui primar, consilier local sau județean, ar urma să fie de cinci ani.

Dacă majoritatea primarilor nu spun NU acestei inițiative, există și primari maramureșeni care spun că mandatele primarilor ar trebui să fie de trei ani. Primarul comunei Leordina, Ștefan Gavriluți, este unul dintre primarii care nu susține ideea modificării duratei mandatului unui primar.

“Nu știu cum să vă spun, dar după mine primarii ar trebui aleși și mai des decât acum. Dacă nu sunt demni să conducă o comunitate, să plece. Cinci ani este mult pentru o localitate să stea cu un primar care nu face nimic. Acea comunitate pierde foarte mult. Un primar trebuie să știe la ce uși să bată, unde să meargă, ce să ceară. Nu se justifică creșterea duratei mandatului unui primar. Știți foarte bine că sunt primari care așteaptă doar să le treacă mandatul.

După mine, aș reduce mandatul unui primar la trei ani. Atunci ar fi interesat să tragă tare, să facă ceva. Pentru un primar și o zi să treacă fără să încerce să facă ceva, e mult timp pierdut. Trebuie să demonstrezi că poți face administrație, trebuie să alergi, să mergi să încerci să obții fonduri…Aproape oricine poate ajunge primar, așa e, dar dacă cinci ani acel primar nu face nimic, cine are de pierdut? Nu tu, ca cetățean? Vedeți cât de greu ne dezvoltăm, câte probleme avem cu gunoaiele? Suntem ca acum 50 de ani de ani, de multe ori”, a explicat Gavriluți.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here