POLIŢIA ÎN ACŢIUNE – Copiii din Maramureş, învăţaţi despre pericolele de pe internet

965

Internetul, dincolo de faptul ca este folosit si pentru lucruri bune, poate ascunde însă şi multe pericole. Despre aceste pericole au vorbit poliţiştii maramureşeni cu copiii din Baia Mare, Cupşeni sau Sighetu Marmaţiei, în cadrul unei noi acţiuni din Săptămâna Prevenirii Criminalităţii.

În Baia Mare şi Cupşeni, poliţiştii s-au întâlnit cu o mulţime de copii pentru a discuta câteva reguli pentru siguranţa lor la şcoală, acasă, pe stradă sau în locuri aglomerate. Cu elevii mai mari s-au dezbătut idei legate de siguranţa în mediul on-line.

Curtea Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei a devenit neîncăpătoare pentru o mulţime de copii care au venit să se întâlnească cu poliţiştii. Toţi s-au bucurat că au reuşit să urce în autospeciala poliţiei, să încerce cascheta şi să folosească paleta folosită pentru oprirea regulamentară a autovehiculelor aflate în trafic.

“Poliţiştii adresează tuturor părinţilor rugămintea de a folosi împreună cu cei mici internetul, de a căuta împreună cu ei informaţii utile, concomitent cu folosirea unor mecanisme de control parental şi instalarea unor instrumente de filtrare a internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere. De asemenea, copiii trebuie învăţaţi să nu dea niciodată datele personale sau poze celor cu care se împrietenesc pe reţelele de socializare şi să nu stabilească, fără acordul părinţilor, întâlniri cu persoanele cunoscute în mediul online. În acelaşi timp copiii trebuie încurajaţi să spună de îndată unui adult în care are încredere, dacă vreunul din prietenii virtuali îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă”, a arătat Florina Metes, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Dragoş HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here