PLANURI MARI – Spitalul Județean va avea un Compartiment de Chirurgie Cardiacă

420

După un mandat de aproape doi ani în fruntea Ministerului Sănătății, ec. Sorina Pintea s-a întors la cârma Spitalului Județean cu forțe proaspete și gata de muncă. Managerul celei mai mari unități spitalicești din Maramureș a vorbit recent despre planurile de viitor ale Spitalului Județean, dar și despre proiectele aflate în implementare care trebuie continuate.

”Trebuie să finalizăm lucrările începute prin Ministerul Sănătății și derulate cu sprijinul Consiliului Județean. Ministerul Sănătății a acordat Spitalului Județean nu mai puțin de 15 milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură medicală și servicii de modernizare.

Totodată, Consiliul Județean a alocat 7,5 milioane de lei, o finanțare dublă față de anul 2018. Din acești peste 22 de milioane de lei primiți de către Spitalul Județean de Urgență Mare, în anul 2019, s-a modernizat complet bucătăria unității sanitare, s-au investit sume în aparatură medicală – mamograf, computer tomograf și aparate de radiologie, se va renova holul principal și se va finaliza modernizarea scărilor”, a explicat ec. Sorina Pintea.

Compartimentul de Chirurgie Cardiacă este una dintre cele mai mari investiții care se va derula la nivelul acestui spital, fiindd primul de acest fel din Maramureș și unul dintre puținele existente în țară.

Managerul Județeanului a mai anunțat că pe 18 noiembrie 2019 se lansează licitația pentru al doilea aparat de radioterapie, ceea ce va duce la extinderea Centrului Național de Radioterapie Baia Mare, dat în folosință la începutul lunii aprilie 2019.

„Clădirea care găzduiește buncărul a fost construită din fondurile proprii ale spitalului, iar echipamentul a fost achiziționat de către Ministerul Sănătății, în cadrul unui proiect cu Banca Mondială. Serviciile de radioterapie sunt acordate în sistem ambulator sau în spitalizare continuă atât pacienților din județul Maramureș, cât și din județele invecinate precum Satu Mare, Sălaj sau Bistrița”, a adăugat ec. Sorina Pintea.

Fostul ministru al Sănătății a mai menționat că între proiectele pe care dorește să le implementeze se află și un program de perfecționare continuă a medicilor din Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare,fiind imperios necesară o calificare continuă a personalului medical.

„Îmi doresc, totodată, să promovez respectul reciproc între reprezentanții spitalului și pacienți”, a concluzionat ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului Județean de Urgență ”Baia Mare”.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here