PIAŢA IMOBILIARĂ – Vânzările de apartamente au scăzut drastic faţă de 2017. Vezi care este situația în Maramureș

732

Luna trecută, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), au fost vândute cu peste 15.000 de imobile mai puţin decât în perioada similară din 2017.

În luna septembrie 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 42.522 de imobile, cu peste 1.900 mai mult față de luna august. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna septembrie a acestui an este cu 15.256 mai mic față de perioada similară a anului trecut.

Potrivit ANCPI, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna septembrie 2018, în Ilfov – 6.196, București – 5.698 și Cluj – 2.148. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 152, Tulcea – 152 și Gorj – 150. Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna septembrie 2018, a fost de 21.815, cu 1.830 mai mic față de luna septembrie 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.454, Ilfov– 2.265 și Cluj – 1.389. La polul opus, se află județele Harghita – 59, Covasna – 52 și Sălaj – 44.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a noua lună din 2018 sunt Dolj – 642, Timiș – 573 și Constanța – 444.Din acest punct de vedere Maramureşul fiind undeva către mijlocul clasamentului (7096 de vânzări înregistrate de ANCPI în perioada ianuarie –septembrie).

“La unii li se pare că a scăzut mult vânzarea pentru că au plecat cu preţurile cine ştie de unde. Pentru că proprietăţile s-au evaluat la preţuri exorbitante, or acum şi-a revenit, oarecum, piaţa imobiliară. De multe ori preţul cerut este şi cu 20% mai mult decât cel real. Preţurile stagnează oarecum în Maramureş, ba chiar au scăzut puţin, cu un 5% poate. Piaţa imobiliară merge mai încet decât în vară, asta este clar, avem şi mai puţine tranzacţii. În Maramureş avem de toate la vânzare, avem apartamente, case, dar şi terenuri. Contează foarte mult de unde pleacă proprietarul cu preţul. Prin practicarea unor preţuri exagerate se strică piaţa, iar agentul imobiliar trebuie să păstreze un echilibru pe această piaţă”, a declarat, pentru Axanews.ro, Zoia Bozău, specialist în imobiliare.

Dragoş HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here