PERICOLELE DE LA BLOC – Joacă cu petarde transformată în dosar penal

298

Doi tineri din Baia Mare, de 15 ani, s-au ales cu dosar penal după ce polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase i-au identificat pe cei doi utilizând articole pirotehnice în spatele unui bloc.

IPJ Maramureș precizează că întrucât operaţiunile cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune, poliţiştii au întocmit dosar penal, iar cei doi tineri sunt cercetaţi penal. De asemenea, petardele găsite asupra lor au fost ridicate în vederea efectuării unei constatări criminalistice.

Maramureșenilor li se reamintește că utilizarea şi folosirea necorespunzătoare a produselor pe bază de amestecuri pirotehnice s-a soldat de multe ori cu incidente urmate de autoaccidentarea persoanelor care le-au folosit, sau a altora, aflate în apropiere. Clasicele petarde, care se aud prin spatele blocului, sunt destinate doar pentru cazuri deosebite, persoane aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive, de către fermieri sau alte categorii profesionale ce utilizează aceste petarde în scop tehnic, nu pentru divertisment.

Este bine de știu că vorbim de infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, respectiv comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here