PERICOL – Focuri de armă la Vadu Izei pentru reținerea unui șofer

398

S-au tras focuri de armă la Vadu Izei pentru reținerea unui șofer care transporta în mașină țigări de contrabandă. Cei care au făcut uz de armă au fost polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, care au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Vadu Izei, a unui autoturism înmatriculat în Norvegia.

„La observarea patrulei Poliției de Frontieră, șoferul a virat brusc pe o stradă secundară, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport. După câteva sute de metri, colegii noștri au observat că mașina marca Citroen a oprit, iar conducătorul auto a ieșit din autovehicul și a fugit spre pădurea din apropiere.

Polițiștii de frontieră au somat șoferul să se oprească însă acesta nu s-a supus, fapt pentru care s-a tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-a oprit.

În interiorul autoturismului abandonat au fost observate mai multe colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport la sediul serviciului, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii baxurilor descoperite în mașină a rezultat cantitatea de 7.000 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 81.900 lei”, a precizat Iulia Stan, purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în vederea documentării întregii activități infracționale și reținerea tuturor persoanelor implicate.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here