PERFORMANȚĂ – Vișeuanca Renate Grad, la „Cerbul de Aur”

479

12 artiști din zece țări vor concura la ediția 2019 a festivalului internațional de muzică ușoară „Cerbul de Aur”, care se va desfășura, în perioada 22-24 august, în Brașov. Premiile puse în joc sunt în valoare totală de 55.000 de euro.

Juriul selecției (format din Crina Mardare, Cătălin Cățoiu, Felix Crainicu, Oliver Simionescu, Andreea Remețan, Liana Stanciu, și Gabriel Scîrlet) a ales cei 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare. Printre aceștia se află și vișeuanca Renate Grad, care a devenit cunoscută după ce a participat la ultima ediție a show-ului de televiziune „Vocea României”.

„Alături de ea, pe scena din Brașov vor mai urca concurenți din Georgia, Italia, Moldova, Australia, Cipru, Armenia, Lituania, Austria și România.

Pentru concurenți, urmează prima provocare: alegerea piesei din repertoriul românesc pe care o vor interpreta pe scena de la Brașov, din lista pusă la dispoziție de organizatori. Continuând o tradiție de peste jumătate de secol, concurenții vor interpreta, alături de o piesă din repertoriul propriu, și o melodie românească”, precizează reprezentanții organizatorilor.

Anul acesta, cei 12 finaliști ai concursului vor alege dintr-o selecție de piese care au făcut istorie în muzica românească în ultima jumătate de veac, de la Angela Similea și Mirabela Dauer la Delia sau Smiley. Printre melodiile propuse se numără:

  1. Domnișoară, nu pleca (Ionel Tudor) – Gabriel Cotabiță;
  2. Ploaia și noi (Vasile Vasilache jr.) – Doina Badea / Angela Gheorghiu;
  3. Un actor grăbit (Bogdan Cristinoiu) – Laura Stoica;
  4. Fată dragă, nu fi tristă (Șerban Georgescu) – Mădălina Manole;
  5. Bună seara, iubite (Adrian Enescu) – Loredana;
  6. Cât de frumoasă ești (Andrei Tudor) – Mihai Trăistariu;
  7. Dragostea rămâne (Adrian Cristescu) – Andra;
  8. Pleacă (Cornel Ilie, Mihai Sarghea) – Vunk & Antonia;
  9. Vara nu dorm (Ștefan Mihalache, Răzvan Costache) – Connect R;
  10. Mă ucide ea (Mihail Sandu, Sergiu Socaciu) – Mihail;
  11. Oficial, îmi merge bine (Eduard Andreianu, Sergiu Istrati, Andrei Maria, Marius Moga) – Simplu;
  12. Perfect fara tine (Teodor Chirilă,Toma Eugen Caminschi) – Vama;
  13. Pe aripi de vânt (Alexandru Pelin, Ovidiu Baciu) – Delia;
  14. Acasă (Șerban Cazan, Maria Andrei, Dorian Micu, Rareș Mititean)- Smiley;
  15. De la capăt (Victor Alastani, Gabriel Constantin, Adrian Cristescu, Călin Goia, Silviu Păduraru) – Voltaj;
  16. Ploaia (Roxana Andronescu, Cătălin Tușă Popescu) – Spin;
  17. Creioane colorate (Felicia Donose, Șerban Cazan, Maria Andrei) – Feli;
  18. Noapte caldă (Robert Anghelescu) – Bere Gratis & Sore;
  19. Cât de departe (Dan Bittman, Romeo Dediu, Tino Furtună, Edi Petroșel, Mugurel Vrabete) – Holograf;

Tinerii artiști vor fi acompaniați de Big Band-ul Radio România și Orchestra Operei din Brașov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here