PERFORMANȚĂ – Elevă din Baia Mare, în finala concursului de dramaturgie “New Drama”

689

Adriana Costinaș, membră a trupei de teatru Absėnt Baia Mare, a Colegiului Național “Vasile Lucaciu”, s-a calificat în finala unui prestigios concurs de dramaturgie organizat de Teatrul Excelsior București.

După citirea celor 56 de piese trimise pe adresa Teatrului Excelsior, în cadrul ediției a IV-a a concursului de dramaturgie pentru adolescenți “New Drama”, juriul de specialiști a ales șase titluri, care intră în finala acestei competiții. Autorii, participanți la prima etapă a concursului, sunt tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, care provin din 36 de orașe, comune și sate din toată țara.

Cele șase piese finaliste și autorii acestora, care au trecut în etapa următoare a ediției 2018 “New Drama” sunt: „Băiatul cu șosete roz” – Alexandru Gorghe (Botoșani, 18 ani); „Nu te duce capul?” – Maria Alexandra Stoica (Pitești, 14 ani); „Androgin” – Iuliana Mardar (Constanța, 18 ani); „Inner Drama” – Adriana Costinaș (Baia Mare, 16 ani); „În căutarea pierderilor” – Denisa Anton (satul Traian, comuna Braniștea, județul Galați, 15 ani); „Altfel printre ceilalți” – Petronela Dușa (satul Pătrângeni, Zlatna, județul Alba, 15 ani).

Din juriu au făcut parte Radu Apostol, regizor și scenarist, și Elena Patap, teatrolog.

“Piesele finaliste urmează să fie analizate, fiecare reprezentând un studiu de caz în cadrul atelierului de scriere dramatică, susținut de Radu Apostol special pentru cei șase finaliști, în perioada 27-29 aprilie, la București. După cele trei zile de lucru intensiv, dramaturgii adolescenți vor avea la dispoziție două săptămâni pentru a rescrie piesele pe baza feedback-ului acumulat în cadrul atelierului”, precizează Teatrul Excelsior București.

A treia etapă a Concursului “New Drama” va consta într-o serie de spectacole-lectură, bazate pe cele șase piese finaliste, care vor avea loc la Teatrul Excelsior, la începutul lunii iunie. În urma vizionării spectacolelor va fi desemnată piesa câștigătoare, premiul constând în punerea în scenă a acesteia la Teatrul Excelsior, în stagiunea 2018-2019.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here