PERCHEZIŢII – Mascaţii au intervenit în Maramureş. Află motivul

1420

Miercuri, 1 august, polițiștii din Mureș au efectuat 24 de percheziții, în cinci județe, la sediile unor firme și la domiciliile mai multor persoane bănuite de cauzarea unui prejudiciu de 500.000 de lei, prin infracțiuni economice. Au fost puse în executare cinci mandate de aducere.

La data de 1 august, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, efectuează 24 de percheziții în județele Mureş, Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna.

Perchezițiile sunt efectuate la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de achiziţie şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, peste limita admisă de lege, precum şi spălarea banilor.

# Au produs alcool în Maramureş
În fapt, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – iulie 2018, atât membrii unei grupări, cât şi reprezentanţii unor firme, ar fi produs alcool pe raza judeţelor Maramureş şi Satu Mare, fără a fi contorizat şi evidenţiat, după care l-ar fi transportat şi distribuit pe raza judeţelor Mureş, Covasna şi Braşov, fiind ulterior comercializat către beneficiarii finali.

“Sumele de bani astfel realizate ar fi fost reintroduse în circuitul legal prin creditarea unor societăţi comerciale, achiziţia de imobile şi autovehicule, încercându-se a se ascunde natura provenienţei veniturilor şi crearea aparenţei de legalitate a activităţilor economice. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până la această dată, este de 500.000 de lei”, au explicat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Oamenii legii au anunţat că au pus în executare cinci mandate de aducere.

La percheziţii au participat și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Maramureş, Satu Mare, Braşov şi Covasna, precum şi jandarmi din cadrul grupărilor de jandarmi mobile din Târgu Mureş, Braşov şi Cluj-Napoca, au informat cei de la IGPR.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here