PENTRU TURIŞTI – Mormântul lui Teleki Sandor din Coltău ar necesita să fie pus în valoare

567

În comuna Coltău, se lucrează intens la Castelul Teleki din centrul unităţii administrativ-teritoriale. Muncitorii prezenţi la faţa locului au precizat că lucrările abia au început.

Zona castelului este împrejmuită, iar perimetrul s-a transformat într-un veritabil şantier. Estimările indică o perioadă de doi ani de zile în care lucrările vor oferi o nouă faţă castelului, care datează din secolul al XVIII-lea.

În aceste condiţii, ne-am deplasat la cimitirul din Coltău, pentru a vedea care este situaţia locului în care a fost mutat, pentru odihnă veşnică, fostul grof, în prima jumătate a secolului al XX-lea.

# O superbă privelişte către Baia Mare
Mormântul său este situat într-un colţ al cimitirului, de unde, poate fi admirată o privelişte superbă, către municipiul Baia Mare. De altfel, se întrezăreşte chiar şi Turnul de la Combinat. Însă, probabil, ar fi necesară o marcare a drumului care duce la mormântului lui Teleki Sandor, care a trăit în secolul al XIX-lea, între anii 1821 şi 1892.

De altfel, în prezent, numai cunoscătorii ştiu să ajungă la acesta. E cunoscut faptul că mai ales maghiarii sunt dornici să vadă mormântul lui Teleki Sandor. Însă, pentru a deveni un veritabil obiectiv turistic, ar fi necesare intervenţii de amenajare a zonei din cimitir.

Cătă ŢINEGHE

Mai multe ştiri pe AxaNews.ro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here